Dependenţa Europei de gazele ruseşti a fost considerată adesea ca fiind o sabie cu două tăişuri, în sensul că, la o adică, şi Rusia este dependentă de vânzările către Europa. Nu este un secret că, în ultimii ani, Moscova şi-a folosit puterea economică pentru a-şi recupera, fie şi în parte, zonele de influenţă şi statutul avute în perioada ex-sovietică. Iniţiatorul acestei politici a fost chiar Vladimir Putin, iar cele două „războaie ale gazului” dintre Ucraina şi Rusia, în care victime colaterale au fost inclusiv statele din spaţiul comunitar, au demonstrat că, din punct de vedere strategic, Gazprom valorează la fel de mult ca rachetele cu rază lungă de acţiune.
Pe de altă parte, arma energetică îşi are limitele ei, iar UE, de exemplu, şi-a fixat ca obiective inclusiv diminuarea dependenţei de Rusia. Proiectul gazoductului Nabucco, intrat în concurenţă cu proiectul rusesc South Stream, este o expresie a acestei ciocniri de interese. Pe de altă parte, şi Moscova pare a-şi fi simţit vulnerabilităţile. Preşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a anunţat că Rusia ar putea renunţa la construirea unui gazoduct care să facă legătura între Europa şi o serie de zăcăminte din Marea Barents. Alternativa ar fi transportul gazelor lichefiate, variantă care este independentă de gazoducte. Mai mult, un astfel de sistem permite Rusiei să se orienteze şi spre dezvoltarea pieţelor de desfacere din zona asiatică şi a Orientului Mijlociu, regiuni în care „foamea” energetică este din ce în ce mai mare.
O Rusie care poate oricând închide robinetul Europei, fără ca asta să-i afecteze în vreun fel veniturile, ar fi o realitate destul de îngrijorătoare pentru statele vestice. Alternativa ar fi ca, la rândul lor, să identifice noi surse de aprovizionare, noi rute sau noi modalităţi, precum cea a transporturilor de gaz lichefiat. Inclusiv România este parte a unor astfel de proiecte. Un exemplu este acordul cu Georgia şi Azerbaidjan pentru construirea unor terminale de gaz lichefiat - proiectul AGRI - ce ar urma să facă legătura dintre Europa şi rezervele de hidrocarburi din zona caspică. Este o cursă de tip nou, în care cel mai probabil vor intra şi alte state. Şi ca în orice altă cursă, puterea de adaptare a competitorilor va fi cea care va dicta preţul, inclusiv în plan politic.
