Universitatea "Dunărea de Jos" îşi completează producţia de cârnaţi cu unt, smântână şi brânză

Universitatea "Dunărea de Jos" îşi completează producţia de cârnaţi cu unt, smântână şi brânză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cel mult două, trei săptămâni, Universitatea "Dunărea de Jos" va produce unt, brânză şi smântână. "Minunea" va fi posibilă graţie finalizării unui proiect european derulat din 2010 încoace de Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (FSIA). Se mai aşteaptă doar ca ultimul utilaj, maşina de ambalat şi maşina de preparat unt, să fie livrat de firma care a câştigat licitaţia derulată prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. "Noi deja am început să facem probe pe utilajele pe care le avem, însă fără a folosi materia primă. Studenţii se acomodează cu utilajele, folosind doar apă deocamdată. După ce ne va fi livrată şi maşina de unt vom putea face şi producţie propriu-zisă. Vom putea face o gamă largă de produse lactate: lapte pasteurizat, iaurturi, smântână, brânzeturi, unt etc", a declarat şefa staţiei pilot de lactate, conf. dr. Daniela Borda.

O investiţie de un milion de euro

Întreaga investiţie, pornind de la amenajarea spaţiului şi până la utilajele aflate acum în dotare, a costat în jur de un milion de euro, după cum apreciază oficialii FSIA. Cea mai mare parte din bani provine de la Uniunea Europeană (87 la sută), restul fiind contribuţia statului român (11 la sută) şi a Universităţii "Dunărea de Jos" (aproximativ două procente). Linia de lactate completează linia de procesare a cărnii, inaugurată în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Citit 2462 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Octombrie 2012 23:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.