Cât costă cornul şi laptele elevilor gălăţeni

Cât costă cornul şi laptele elevilor gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Ofertele se depun până la începutul anului viitor * Contractul se va semna şi pentru anul şcolar viitor

Consiliul Judeţului a publicat pe SEAP anunţul de licitaţie pentru produsele care se livrează elevilor prin Programul „Lapte şi corn”. Aşa cum a promis, county-managerul Costel Fotea a împărţit programul pe patru mari zone: municipiul Galaţi şi comuna Vânători, Pechea, Tecuci şi Tg. Bujor. Datele limită până la care se depun ofertele sunt 7 şi 8 ianuarie 2013. Valoarea totală a sumelor licitate se ridică la 15.531.825, ceea ce înseamnă aproximativ 3,5 milioane de euro, sumă destul de frumuşică.

„Având în vedere că din momentul în care se câştigă licitaţia rămân doar cinci luni de şcoală, contractul  va fi semnat şi pentru livrarea produselor în anul şcolar următor, 2013-2014. Nu avea rost să facem o licitaţie doar pentru cinci luni şi apoi s-o reluăm anul următor”, declară reprezentantul CJ.

Costel Fotea ne-a declarat că suma de 3,5 milioane de euro nu va putea fi depăşită, calculul ei fiind strict: „Pentru fiecare pachet lapte şi corn staul alocă fix 1,19 lei. Nu putem depăşi aceste costuri”.

Suma cea mai mică nu e rabat la calitate?

În anunţul de licitaţie se specifică faptul că singurul criteriu de atribuire este „preţul cel mai scăzut”. Întrebat dacă acest lucru nu înseamnă totuşi rabat la calitate, county-managerul ne-a declarat că nu. „În ordonanţa de urgenţă sunt clar stipulate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste produse. De exemplu, în produsele de panificaţie nu au voie să adauge niciun aditiv. Scrie clar că se pune doar făină, sare şi drojdie. Nici măcar zahăr”, precizează Costel Fotea.

Cu toate acestea, nu de puţine ori elevii s-au plâns de calitatea produselor. Nici măcar laptele care se distribuie acum nu este natural. Este obţinut din lapte praf. Dar reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului susţin că produsele astfel obţinute nu reprezintă o încălcare a standardelor.

Citit 2494 ori Ultima modificare Joi, 29 Noiembrie 2012 21:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.