Dreptate cu pumnul la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Galaţi

Dreptate cu pumnul la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un elev s-a ales cu dublă fractură de mandibulă, după ce un coleg i-a tras un pumn * Familia victimei acuză conducerea colegiului şi asistenta că l-au ţinut două ore în cabinetul medical, fără să cheme salvarea, ca să muşamalizeze situaţia


Andrei Postelnicu – elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” - a ajuns la spital cu fractură dublă de mandibulă, după ce un coleg de clasă – Andrei Simigiu - i-a tras un pumn în gură. Victima a fost operată şi, conform certificatului medico-legal, necesită în jur de 55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Toată situaţia a pornit de la o ceartă pentru un scaun. Postelnicu s-ar fi aşezat pe locul lui Simigiu. Între cei doi s-a iscat o ceartă. Postelnicu i-ar fi tras lui Simigiu o palmă după cap, iar acesta din urmă a ripostat cu un pumn, care a provocat ambele fracturi. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile colegilor care au fost prezenţi la incident. 

„L-au ţinut două ore fără să-l ducă la spital”

Familia victimei îl acuză pe directorul colegiului Vasile Ciuchină şi pe asistenta medicală, Doina Marin, că au încercat să muşamalizeze situaţia şi să acopere gravitatea faptelor. „Mi-au ţinut copilul două ore la cabinetul medical, fără să cheme salvarea, deşi sângera şi avea fractură dublă. În plus, de teamă să nu ajungă ceva în presă de la Urgenţe, mi-au sugerat să mergem la un cabinet particular, nu la Spitalul Judeţean. Au încercat să mă mintă spunând că la Judeţean nu este secţie de maxilo-facial, noroc că eram cu fratele meu şi el ştia că este”, se plânge mama victimei, Emilia Postelnicu. La rândul său, unchiul băiatului e supărat că directorul colegiului îl consideră vinovat pe nepotul său: „Cum poate să spună că este vinovat nepotul meu, când şi diriginta spunea în urmă cu ceva timp că este un copil prea cuminte. A fost sâcâit periodic de colegii de clasă din cauză că este retras şi liniştit. Şi-au permis şi au fost lăsaţi să-şi bată joc de el, până când s-a ajuns aici. Va mânca două luni cu paiul, va lipsi de la şcoală în perioada tezelor, va pierde examenul Cambridge, în timp ce agresorul a fost eliminat cinci zile de la şcoală şi e acum e iar la cursuri, îşi vede normal de treabă, iar nepotul meu suferă. Sunt nemulţumit de cum au gestionat situaţia directorul, diriginta şi asistenta medicală şi am făcut reclamaţie la ISJ”, spune Ştefan Postelnicu. Atât mama băiatului lovit, cât şi unchiul său susţin că palma pe care susţin colegii că i-ar fi dat-o agresorului a fost mai mult „ştearsă”, nu una puternică.  

La rândul său, Andrei Postelnicu susţine că nu este prima dată când intră în conflict cu colegul său, care-i scrie tot timpul pe caiete tot felul de jigniri. 

Conducerea liceului se apără

Directorul Vasile Ciuchină susţine că vina o împart ambii elevi: „Am înţeles de la colegii săi că este retras, iar atunci când este tachinat, Andrei Postelnicu devine agresiv. El este de fapt cel care l-a provocat pe Simigiu. S-a aşezat pe scaunul lui şi i-a mai tras şi o palmă după cap, când a fost nevoit să se ridice. Trebuia să se ducă să-şi caute alt scaun. Simigiu a greşit şi va avea nota scăzută la purtare şi a fost şi eliminat cinci zile”, spune Vasile Ciuchină.

Andrei Simigiu susţine la rândul său că i-a părut rău de ceea ce a făcut şi că nu s-a gândit că de la un moment de furie se va ajunge aici. A fost să-şi viziteze colegul la spital.

„Nu am considerat că e necesar să chemăm salvarea”

Deşi rudele băiatului lovit susţin că acesta sângera abundent şi nu prea putea vorbi când au ajuns la şcoală, directorul şi asistenta medicală spun că sângerarea se oprise, ca urmare nu au considerat că trebuie să cheme salvarea. „I-am acordat primul ajutor, sângele se oprise. Băiatul era conştient, era pe picioarele lui, vorbea. Nu am considerat că este necesar să chemăm salvarea. Am anunţat-o imediat pe mama lui. Dar nu era de urgenţe. I-am spus să se ducă la un cabinet particular ca să fie tratat mai bine. I-am spus că nu mai există secţie de maxilo-facial la Judeţean, pentru că ştiam că doctorul Băluţescu ieşise la pensie şi nu ştiam că au angajat un alt specialist”, spune asistenta Doina Marin.

„Trebuia chemată salvarea”

Pentru că aveam nevoie de o părere neutră asupra situaţiei, am apelat la directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Valentin Boldea: „Era clar o urgenţă medico-chirurgicală, mai ales că era fractură de mandibulă, deci cu risc ridicat. Consider că respectivul cadru medical a manageriat prost situaţia. O fractură de mandibulă este uşor de observat de un cadru cu experienţă şi se solicită sprijin medical de urgenţă. Chiar şi la cabinetul particular doctorul nu ar fi avut ce să-i facă. Tot la spital s-ar fi făcut intervenţia. Se poate face plângere pentru acest lucru la Comisia de malpraxis”, a declarat dr. Valentin Boldea.

Citit 14804 ori Ultima modificare Vineri, 26 Aprilie 2013 18:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.