Vezi care sunt cei patru elevi calificaţi în loturile pentru olimpiadele internaţionale

Vezi care sunt cei patru elevi calificaţi în loturile pentru olimpiadele internaţionale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Jumătate dintre distincţiile naţionale au fost obţinute de CNVA * „Spiru Haret” este cel mai eficient colegiu, cu 8 premii şi menţiuni la 11 participanţi * „Cuza”, Pedagogicul şi Şcoala nr. 29 sunt alte unităţi de top la olimpiade


Dintre cele aproximativ 70 de distincţii obţinute de elevii gălăţeni la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare la disciplinele de cultură generală, doar 12 sunt premii oferite de Ministerul Educaţiei, restul sunt menţiuni, medalii şi premii speciale. Elevii de la CNVA au obţinut jumătate dintre distincţii, ei aducând Galaţiului nu mai puţin de 34 de diplome. Dintre acestea, şase sunt premii acordate de Ministerul Educaţiei: trei premii I obţinute de Maria Cristina Ionescu - lingvistică, Diana Gaiu - germană şi Andeea Vasilescu - franceză şi trei premii III obţinute de Silvia Taftă - franceză, Gabriela Cogălniceanu - germană şi Tudor Profir - informatică.

Pe locul secund ca număr de premii se clasează, la destul de mare distanţă, Colegiul „Spiru Haret” din Tecuci, cu 8 distincţii, dintre care trei sunt premii: două întâi - Laura Arhire la discipline socio-umane şi Dorian Munteanu - la geografie şi un premiu al II-lea la franceză - al Cristinei Ilie.

„Spiru Haret”, cel mai eficient

„Spiru Haret” se plasează însă pe primul loc dacă vorbim de eficienţă, 72 la sută dintre elevii trimişi de acest colegiu la faza naţională venind acasă cu o diplomă.

CNVA-ul, cu 71 de reprezentanţi în loturile naţionale şi 34 de distincţii, ocupă locul secund la eficienţă, doar aproximativ jumătate dintre elevi întorcându-se cu o diplomă.

Pe locul al treilea la numărul de premii se află Colegiul „Cuza”, cu cinci distincţii, dintre care un premiu al II-lea la limba germană, obţinut de Cristina Munteanu.

Pe locul al patrulea se clasează Colegiul „C. Negri” - cu patru distincţii, urmat de Şcoala Nr. 29, cu trei. „Cuza”, Pedagogicul şi Şcoala Nr. 29 se află pe acelaşi loc la eficienţă cu CNVA-ul, în sensul că jumătate dintre olimpicii trimişi la naţionale s-au întors cu diplome.

Patru calificaţi pentru fazele internaţionale

Galaţiul are anul acesta motiv de bucurie, având patru elevi calificaţi în loturile pentru fazele internaţionale. Şi la acest capitol CNVA-ul este cel care excelează, deţinând doi dintre ei - Cristina Ionescu, care va reprezenta România la lingvistică şi Adrian Murariu - selectat în lotul lărgit la Olimpiada de Ştiinţele Pământului. Cosmina Albuescu - elevă de la Colegiul „C. Negri” - va reprezenta România la Olimpiada internaţională de geografie, în timp ce Alina Cristea, de la Şcoala nr. 29, s-a calificat la faza internaţională la Limbă şi comunicare română.

Cei mai mici premianţi

Cei mai mici premianţi de anul acesta sunt abia în clasa a III-a. Dana şi Şerban Hărăbor, de la Şcoala Nr. 29, clasa învăţătoarei Nicoleta Mălăescu, au primit câte o menţiune specială la olimpiada de educaţie civică.

Citit 4027 ori Ultima modificare Marți, 30 Aprilie 2013 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.