„Dragii noştri profesori,
Iată, au trecut 35 de ani de când nu ne-am mai văzut. Dumneavoastră, la catedră, cu aceeaşi privire care ne dădea emoţii şi acum 35 de ani, noi - cei din promoţia care a sărbătorit atunci centenarul liceului - stăm şi acum într-o clasă a LMK-ului, în băncile imaginare, scrijelite cu formule de mate sau cu inimi de toate mărimile. Nu mai suntem copiii de atunci, suntem copiii de acum. Ceva mai stăpâni pe viaţă, dar - incorigibil - visători. Iar voi, dragii noştri dascăli, nu mai sunteţi tinerii de atunci, sunteţi tinerii veşnic întipăriţi în memoria noastră...
Există oare vreun cuvânt pentru recunoştinţa că datorită vouă am devenit oameni? Putem estima cât preţuiesc ˝învăţăturile˝ pe care le-am primit de la dumneavoastră? Sămânţa aşezată de voi în mintea şi inimile noastre a rodit sau s-a irosit? Cine va face, la sfârşit, evaluarea? Cine va încheia media? Nu ştim... Ştim însă, de la dumneavoastră, că pe un drum nu e importantă destinaţia finală; important este să ţii calea înainte. Ne-aţi învăţat să mergem drept, să preţuim fiecare clipă, şi, orice ar fi, să rămânem prieteni. Acesta e marele nostru dar - am rămas buni prieteni. Şi pentru asta, cu cel mai curat gând, promoţia noastră vă spune totul într-un singur cuvânt: Mulţumim!"
