Elevii şi profesorii de la Şcoala Nr. 11 Tecuci au adus la sfârşitul săptămânii trecute un omagiu academicianului şi lingvistului de renume, Iorgu Iordan, de la naşterea căruia s-au împlinit 125 de ani pe 11 octombrie. Totodată s-au sărbătorit şi 20 de ani de la înfiinţarea acestei unităţi de învăţământ care poartă numele savantului român şcolit pe meleaguri tecucene. Oaspeţii Şcolii Nr. 11 au participat la acţiunile organizate cu această ocazie – evocarea „Iorgu Iorgan – omul, dascălul şi savantul”, lansarea monografiei „Şcoala Iorgu Iordan – cetate a luminii”, coordonată de profesoara Ecaterina Jalbă şi momentul liric „Limba noastră-i sărbătoare”.
Omagiu lui Iorgu Iordan la Şcoala Nr. 11 Tecuci Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: