EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: SUBIECTE la matematică mai grele decât anul trecut

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: SUBIECTE la matematică mai grele decât anul trecut
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu va mai ploua cu note de 10 * Un candidat prins cu fiţuici a fost eliminat din examen


La Şcoala Nr. 20, elevii au ieşit din examenul de evaluare naţională cam trişti şi dezamăgiţi. „A fost greu!”, ne spune o fată, susţinută şi de vocile celorlalţi colegi. La CNVA, elevii susţin că subiectele au fost totuşi accesibile, deşi ceva mai dificile decât cele de anul trecut. Cum fiecare visează să ia nota 10,00, nu sunt nici ei foarte mulţumiţi de norocul lor.

 „Aşa e normal să fie”

Profesoara de matematică de la Şcoala Nr. 29, Rodica Matei susţine că e normal ca subiectele pentru un examen care contează în proporţie de 75 la sută la admiterea la liceu să facă o departajare mai serioasă la vârfuri. „E normal să fie aşa. E normal ca elevii care au învăţat temeinic să poată avea ocazia să-şi primească o notă pe măsura efortului lor. Anul trecut au fost prea uşoare şi au fost foarte mulţi de 10,00. Elevii au ieşit atunci din examen doar după o oră, ceea ce nu s-a mai întâmplat acum. Mie mi s-au părut frumoase şi echilibrate subiectele”, spune profesoara de la Şcoala Nr. 29. 

Mai uşoare decât în urmă cu cinci-şase ani

Directorul-adjunct de la CNVA, profesorul Romeo Zamfir consideră, de asemenea, că subiectele au fost mai grele decât cele de  anul trecut, când au fost prea uşoare. Cadrul didactic susţine însă că a fost mult mai uşor decât ce se dădea în urmă cu cinci-şase ani. „Notă de trecere se va lua destul de uşor, dacă elevii au şi învăţat. Primele două subiecte nu ar fi trebuit să ridice probleme. La subiectul al treilea, ultimul punct va fi de departajare pentru notele de peste 9,00. Cu siguranţă că anul acesta nu vor mai fi 35 de note de 10,00, aşa cum s-a întâmplat anul trecut”, crede Romeo Zamfir.  

Încă un elev eliminat

Dacă în anii anteriori nu s-a prea pus problema ca elevii să apeleze la mijloace ilegale prin care să „fenteze” examenul, în 2014 au fost eliminaţi doi candidaţi, unul la proba de limba română, iar celălalt la matematică. La Şcoala Nr. 16, un elev a fost descoperit de comisie că avea „copiuţe” sub talpă, chiar cu puţin înainte să se termine proba. El a fost eliminat din examen şi a primit nota 1,00.

Vineri 27 iunie, până în ora 16,00 şcolile au obligaţia să afişeze rezultatele la evaluare. În aceeaşi zi, până la ora 20,00, candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 1 iulie.

Vezi aici ce subiecte au primit elevii la matematică

Citit 2512 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Iunie 2014 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.