BACALAUREAT 2014, sesiunea de toamnă/ Unde şi-a ASCUNS o candidată casca pe care a folosit-o să fraudeze examenul

BACALAUREAT 2014, sesiunea de toamnă/ Unde şi-a ASCUNS o candidată casca pe care a folosit-o să fraudeze examenul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Subiectele la română au fost dificile, au decretat, deopotrivă, şi dascălii, şi elevii * Doi elevi eliminaţi, 158 – absenţi


Candidaţii care au susţinut luni proba la limba şi literatura română din cadrul celei de-a doua sesiuni de bacalaureat au ieşit din examen dezamăgiţi de subiectele pe care le-au primit.

„A fost mai greu decât în vară, mie nu-mi place poezia, speram ca măcar în a doua sesiune să nu ne mai dea versuri. Nici la subiectul al doilea, cel cu revistele literare, n-am ştiut să dau exemple de reviste, am scris şi eu ce mi-a trecut prin cap”, ne spune un elev de la Liceul Teoretic „Dunărea”.

Subiecte peste media de dificultate

Şi cadrele didactice cu care am discutat despre subiecte au confirmat cele spuse de candidaţi. „Dacă ne gândim că în a doua sesiune vin elevi care au fost corigenţi şi cei care n-au promovat în prima sesiune, putem spune că subiectele au fost foarte dificile chiar. Sunt peste media de dificultate.

Cei care au fost respinşi în vară, n-au putut să scrie nici măcar despre „Luceafărul”. Ce să le ceri să scrie despre Bacovia, poezia postbelică sau reviste literare”, ne spune Valentina Braşoveanu, profesoară la Colegiul Naţional „C. Negri”.

Elena Grigoraş, profesoară la Colegiul „D. Moţoc” ne-a declarat că în mod ciudat, subiectele din a doua sesiune au fost mai dificile decât în prima şi că aceeaşi tendinţă s-a observat şi anul trecut. „Oricum, elevilor din ziua de astăzi, dacă le-ai dat poezie la examen, li se pare foarte greu. S-a văzut şi în vară cu Eminescu. Acum, la poezia postbelică, sau la Bacovia, sigur nu s-au descurcat. Vor fi destui care nu vor promova”, mai spune Elena Grigoraş.

Cu dispozitivul audio în sân

Doi elevi, unul din Tecuci şi unul din Galaţi au fost surprinşi de supraveghetori când au încercat să fraudeze examenul şi au fost eliminaţi, ne-a declarat inspectoarea generală, Mioara Enache. Dacă pentru cel de la Tecuci, găsirea dovezilor incriminatoare a fost destul de uşoară, pentru că folosise clasicele fiţuici, în cazul domnişoarei de la Galaţi a fost nevoie de ajutor din partea Poliţiei Locale, pentru a depista dispozitivul audio ascuns bine. Supraveghetorii şi preşedintele centrului de examen, auzeau sunete suspecte în jurul ei, dar nu găseau locul în care fata pitise dispozitivul. În final, o poliţistă locală a fost chemată la faţa locului şi au găsit obiectul ascuns bine, în sutien.

158 de absenţi

Dintre cei 1.019 candidaţi înscrişi pentru susţinerea probei la limba şi literatura română, s-au prezentat doar 861, restul de 158 fiind absenţi.  Miercuri, 27 august, candidaţii vor susţine proba obligatorie a profilului, la matematică sau istorie. Ultima probă va avea loc pe 29 august, iar primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie.

Vezi subiectele şi baremele la proba scrisă la limba şi literatura română

Citit 2733 ori Ultima modificare Luni, 25 August 2014 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.