Un egiptean, primul dintre masteranzii la Nave

Un egiptean, primul dintre masteranzii la Nave
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deşi nu ştie româneşte, studentul de la "Dunărea de Jos" are cele mai mari note dintr-o grupă de 20 de masteranzi


Îl cheamă Bekhit Adham Saber. De fapt s-a recomandat numai cu trei din cele şapte nume scrise în buletin, acolo fiind aliniate şi prenumele bunicilor şi străbunicilor, care i-au dat mari bătăi de cap în vamă şi apoi în Europa. Studiază, de aproape un an de zile, în Programul de Masterat Arhitectură Navală de la Universitatea „Dunărea de Jos”.

E din Alexandria, Egipt, a lăsat acasă patru fraţi şi două surori, dar a găsit în România o nevastă. Are 30 de ani, nu ştie bine româneşte, dar este cel mai bun student din grupă, deşi e singurul străin.

Profesorii spun că e un fenomen şi că, în ciuda diferenţelor de limbă, de nivelul de educaţie, dar şi în ciuda faptului că a venit în România în noiembrie, când cursurile erau deja începute, Adham a făcut eforturi mari şi a recuperat cu brio materia. A acceptat să ne spună ce l-a determinat să aplice pentru un loc aici şi cum a ajuns la Galaţi, în engleză, limba în care i se predau şi cursurile la Facultate.

Un vis îndeplinit

“Am absolvit Advanced Technical School în Alexandria, Computer Science Departament, al doilea pe ţară. Apoi am urmat Facultatea de Inginerie de la noi. Mi-a plăcut să învăţ să devin inginer, însă visul meu era să fac nave, undeva în Europa. Nu mi-a ieşit din prima: am muncit câţiva ani pe un şantier, apoi am aplicat la mai multe universităţi, însă oferta celor de la Dunărea de Jos mi s-a părut cea mai bună.”

Adham avea prieteni în România dinainte de a veni aici, dar nu vorbea româneşte. Nici acum nu ştie decât câteva cuvinte: formule de salut, numerele - ca să se poată descurca cu banii şi cifrele - şi alte expresii uzuale. Spune că a avut emoţii şi că i-a fost greu la început, dar, ajutat de profesori şi colegi, a depăşit orice problemă de adaptare. E singurul străin într-o grupă de vreo 20 de masteranzi şi locuieşte în căminele de la ASE. S-a acomodat atât de bine, încât în jumătate de an a ajuns primul din grupă.

 

 

“Îmi place faptul că aici se pune accent pe practică. Există programe noi de calcul şi de proiectare, pe care acasă nu le-aş fi cunoscut decât dacă aş fi ajuns să lucrez la o firmă. Îmi plac profesorii de aici, sunt deschişi şi pun pasiune în ceea ce fac. M-a mirat, de exemplu, că în prima săptămână am făcut cunoştinţă cu decanul Facultăţii. La noi, aşa ceva nu este permis”, explică Adham.

Naveta între nevastă şi facultate

În vară, s-a însurat cu o fată din Constanţa. Se ştiau de şase ani, ea locuieşte în Bucureşti şi e programator la o firmă. Acum, săptămâna se împarte între cursuri la Galaţi şi nevastă, în Bucureşti. Îmi spune că soţia lui e un înger şi că familia sa din Alexandria a acceptat-o cu uşurinţă.

Cap de familie, Adham are planuri de viitor: vrea să înceapă şi un doctorat, tot la Galaţi şi, dacă s-ar putea, să rămână în învăţământul superior. I-ar plăcea să predea studenţilor, să fie el deschizător de drumuri, pentru alţii ca el.

“E frumos aici la voi, îmi plac cel mai mult câmpurile verzi. De la Galaţi la Bucureşti, cu maxitaxi le pot admira săptămânal. Singurul lucru cu care nu m-am împăcat e iarna. Am experimentat anul trecut temperaturi cu care eu nu sunt obişnuit şi a fost teribil. Sunt fericit că am scăpat doar cu o uşoară răceală”, spune Adham.

Înnebunit după mâncarea românească

De când e însurat, se dă în vânt după bucătăria românească. Îi plac ciorba, sarmalele, mămăliga şi cârnaţii de Pleşcoi. Ştie şi el să gătească – tatăl său e bucătar în Alexandria, la fel ca şi doi dintre fraţii săi – dar spune că mâncarea românească e mai simplă şi atât de gustoasă. Îi place în Galaţi, că e un oraş liniştit. Singurul lucru care îi dă bătăi de cap e dorul de casă, însă vorbeşte cu mama sa pe internet, de câte ori are ocazia. “A fost un pas mare pentru mine venirea aici, dar nu regret nicio clipă. Şi, dacă fraţii sau surorile mele vor dori să mă urmeze, îi voi ajuta”, spune Adham.

Citit 2022 ori Ultima modificare Marți, 07 Octombrie 2014 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.