TINERII ŞI ORAŞUL/ Rodul Cercului Ştiinţific Studenţesc: Gălăţean bursier la uzinele Renault

TINERII ŞI ORAŞUL/ Rodul Cercului Ştiinţific Studenţesc: Gălăţean bursier la uzinele Renault
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Florin Bogdan Marin este asistent la Facultatea de Inginerie şi predă specializarea "Informatica aplicata în ingineria materialelor". Pasionat fiind de programare, s-a familiarizat cu cele mai noi programe, folosite în companiile gălăţene, dar s-a gândit să le transmită "microbul" şi viitorilor ingineri. În urmă cu patru ani, a înfiinţat un Cerc Ştiinţific Studenţesc, prin care încearcă să le insufle tinerilor dragostea pentru proiectare.

Profesorul, care e cu câţiva ani mai în vârstă decât elevii săi, povesteşte cum i-a venit ideea: "Nu există un tutorat tehnic la facultăţile tehnice. Sunt studenţi cu pasiuni care descoperă un obiect de studiu în primul an de facultate, cercetează un semestru-două, apoi renunţă, din varii motive. Eu doresc să le menţin trează pasiunea pentru programare. Ne vedem patru ore pe săptămână, programăm în diverse medii de dezvoltare sau proiectăm piese luând în considerare scenarii în legătură cu presiunea, forţa, tipul de material, aerodinamicitate sau vibraţii. Dincolo de cunoştinţele dobândite, mă interesează ca studenţii să lucreze în echipă pentru a rezolva o sarcină dată".

Beneficiile nu apar acum, ci la final, când tânărul învăţăcel se "trezeşte" cu un portofoliu plin de planuri şi sarcini duse la bun sfârşit, care contează pentru un angajator. "Lucrăm şi în vacanţă, avem termene precise de predare a proiectelor, însă urmăresc, în primul rând, ca elevii mei să fie consecvenţi. Eu îmi selectez studenţii nu dintre cei mai buni, ci din rândul celor care dau dovadă de tenacitate şi voinţă de fier. Nu e uşor să faci teme suplimentare, şase ani de-acum încolo, până la terminarea masteratului", explică Florin Marin.

Activitatea în cadrul cercului nu este remunerată, singura satisfacţie a profesorului fiind faptul că îşi vede discipolii crescând sub ochii lui, acumulând cunoştinţe şi proiecte care îi ajută să câştige burse şi joburi în străinătate.

Meseria se învaţă de pe băncile facultăţii

Cercul Ştiinţific Studenţesc numără la ora actuală opt tineri inimoşi, printre care se află şi o studentă pasionată de mecanică. Doi dintre ei sunt la masterat deja şi au adunat, în portofoliu, zeci de teme de proiectare. Mirel Marian Pământ, student în anul IV la Inginerie, specializarea Studiul Materialelor, este primul beneficiar al muncii suplimentare depuse timp de patru ani: a primit în această vară bani buni pentru o perioadă de şase lui de practică bazată pe cercetare la Renault, unde a studiat subansamblurile sistemului de frânare pentru un nou model de maşină. Spune că preselecţia s-a făcut la sânge şi cel mai mult au contat proiectele realizate la Cercul Ştiinţific Studenţesc.

"A fost o experienţă de neuitat: am avut posibilitatea să lucrez într-o companie multinaţională de top, să văd ce îmi lipseşte ca să pot fi un bun inginer, care e cu adevărat discrepanţa între ceea ce învăţ la şcoală şi ce e în teren. Am învăţat enorm în jumătate de an, recomand un internship făcut încă de pe băncile şcolii", spune Mirel, care vrea să continue cercetarea în domeniul naval sau aero-spaţial şi a aplicat pentru un loc de muncă  la mai multe companii mari, din ţară şi din străinătate.

Ca Mirel mai sunt şi alţii, studenţi pasionaţi de programare, care au înţeles că roadele muncii nu se culeg imediat, că importantă e perseverenţa şi tenacitatea şi că profesorii te ajută, însă trebuie să vrei şi tu să evoluezi în direcţia aleasă, cu simţ de răspundere.

Citit 2268 ori Ultima modificare Luni, 10 Noiembrie 2014 16:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.