CATEDRA/ Pagini din istoria Bibliotecii "V. A Urechia"

CATEDRA/ Pagini din istoria Bibliotecii "V. A Urechia"
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Participanți direcți la manifestările organizate cu prilejul omagierii a 125 de ani de existență ai Bibliotecii ”V.A. Urechia”, elevii clasei a X-a F de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” au adus în atenția publicului gălățean pagini de emoționantă relevanță despre istoria cetății cărților din Galați.

Cu mândrie și entuziasm, într-un atelier de creație, coordonat de prof. Mariana Anton, elevii au prezentat gazdelor din sala ”Mihai Eminescu” și colegilor - elevi de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și de la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza”, file din istoria comună a celor două instituții. Au fost evocate momentele importante ale înființării și evoluției celor două lăcașe de cultură și au fost aduse în scenă, într-o dramatizare inedită, personalități ale epocii, care și-au legat destinul de biblioteca gălățeană: Vasile Alexandrescu Urechia, Valeriu Surdu, Ion Cetățianu, Theodor Rosetti, Emilia Schwarz.

Liceul de Băieți - cum figura în toamna anului 1890 actualul colegiu de prestigiu - avea să se îmbogățească prin donația  academicianului Vasile Alexandrescu Urechia cu un considerabil fond de carte pentru acea vreme, într-un gest impresionant, justificat de către cel ce și-a legat astfel numele definitiv de istoria cetății de la Dunăre: ”dat fiindcă nu se cade să cerem și să așteptăm toate numai de la Guvern, m-am hotărât să mă despart de propria mea bibliotecă și s-o ofer Galaților și liceului lor”. Motivarea avea să fie însoțită de un temei profund cultural, ”ca obligație de a rămâne veșnic legată de nevoile și destinele acestor școli” și, mai mult decât atât, subliniind faptul că ”în ziua în care însă Liceul, din vreuna din împrejurări, care nu sunt din nenorocirile imposibile în țara noastră, ar înceta de a exista ori a se muta în alte orașe, biblioteca va rămâne statornică în Galați”.

Ziua inaugurală, 11 noiembrie 1890, a transformat ”Palatul Liceului” într-o ”frumoasă sărbătoare culturală”, biblioteca fiind deschisă începând cu 13 noiembrie, oferind publicului dornic de lectură 6007 volume, din care 5462 donate de V. A. Urechia, organizate în 5 încăperi de la etajul clădirii, printre care actuala Sală Profesorală (cancelaria Colegiului), marele merit privind  catalogarea pe fișe, alfabetic și pe materii, revenindu-i directorului Ion Cetățianu, cel care a susținut și promovat  ințiativa academicianului.

Timp de o jumătate de secol (1890-1940), Liceul ”Vasile Alecsandri” şi Biblioteca Publică ”V. A. Urechia” au coexistat în același spațiu, două instituții, un singur destin sub semnul culturii, promovând  deschiderea spre tainele cărții, reunind ”școală - bibiotecă - muzeu”. Cu mândrie, corpul profesoral al liceului a făcut din păstrarea și sporirea fondului de carte și a colecţiilor de atunci o datorie de onoare, întocmindu-se bibliografii pentru lectura elevilor pe clase și pe discipline, la inițiativa lui Valeriu Surdu și C. Calmuschi.

Mutată apoi în actualul sediu - ”Palat”, Biblioteca ”V.A. Urechia” adună, în timp, un important fond de carte, peste 870.000 de volume, provenit de la autori, scriitori, editori, instituții din țară și din străinătate sau de la publicul larg, devenind un obiectiv cultural important al cetății de la Dunăre.

Citit 2971 ori Ultima modificare Joi, 12 Noiembrie 2015 13:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.