Ce metode INEDITE de a preda educaţia civică foloseşte o profesoară din Galaţi
Foto: În foto - o parte din echipa de proiect, alături de profesoara Simona Şuşnea

Ce metode INEDITE de a preda educaţia civică foloseşte o profesoară din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Nouă elevi de la Şcoala Nr. 13, coordonaţi de profesoara Simona Şuşnea, au făcut un experiment social prin care au încercat să vadă dacă vor fi salvaţi când sunt în situaţii critice


Urmând toate regulile unui experiment social, adică păstrarea condiţiilor de testare constante, formularea şi apoi testarea unor ipoteze într-un număr suficient de situaţii care să asigure variabilitate, elevii Şcolii "Ştefan cel Mare", coordonaţi de profesoara şi psihologul Simona Şuşnea, au realizat un experiment social care viza măsurarea comportamentului de întrajutorare al gălăţenilor. Cu alte cuvinte, elevii au vrut să testeze mărinimia concetăţenilor lor în cadrul unui proiect curajos, prin care cunoştinţele teoretice au fost aplicate practic. O latură care lipseşte încă învăţământului nostru, dar spre care e necesar să se îndrepte cu paşi cât mai repezi.

"Inspiraţi de un experiment similar făcut de un grup de tineri ruşi în două comunităţi urbane mari din lume, ne-am gândit şi noi să testăm modul de reacţie al trecătorilor din Galaţi la o situaţie în care o persoană pare accidentată, bolnavă şi are nevoie de ajutor imediat. Am vrut să vedem dacă ajutorul va fi dat într-un interval mai mic decât cele cinci minute care sunt cruciale pentru salvarea unei vieţi, dacă femeile, din cauza unei mai mari empatii, reacţionează mai prompt decât bărbaţii", ne lămureşte coordonatoarea proiectului. 

Ne putem baza pe sprijinul celor din jur

Pentru realizarea experimentului o echipa de nouă elevi a făcut 25 de filmări pe parcursul a trei zile, în locuri centrale. "S-a constatat că timpul de reacţie general a fost de 1,12 minute, mai mic decât cele cinci minute presupuse iniţial, cu o medie de 1,42 de minute de intervenţie în cazul unui adult, comparativ cu 52 secunde în cazul unui adolescent. Deşi au fost şi suficienţi oameni care au trecut pe lângă cel care era în suferinţă. Din cele 24 de persoane care au intervenit, 13 au fost femei, 11 bărbaţi şi un copil, ceea ce a infirmat ipoteza iniţială că femeile vor interveni într-o mai mare măsură decât bărbaţii, datorită unei presupuse empatii mai mari. Având în vedere că în cazul unui stop cardio-respirator primele 5-6 minute sunt vitale până la acordarea unui ajutor medical calificat, putem spune că gălăţenii au reacţionat foarte bine. Nu ne aşteptam la o viteză de reacţie atât de mare, motiv pentru care ne-am bucurat să constatăm că, atunci când avem nevoie de ajutor, este foarte probabil să şi-l primim", povesteşte psihologul Simona Şuşnea.

Din echipa proiectului au făcut parte elevii Diana Sârbu, Ana Maria Diaconu, Alexandra Vădeanu, Ioana Chirea, Andrei Ifrim, Georgian Dobre din clasele a VIII-a, care s-au bucurat să participe la altfel de lecţii, mult mai interesante şi mai palpitante, din care, cu siguranţă au avut mult mai mult de învăţat, decât în mod obişnuit.

Echipa vă invită să vedeţi rezultatele muncii lor postate şi pe pagina de Facebook - Civiceducationproject.

Citit 3574 ori Ultima modificare Marți, 10 Noiembrie 2015 23:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.