REVEDERE după jumătate de veac de la absolvire

REVEDERE după jumătate de veac de la absolvire
Evaluaţi acest articol
(86 voturi)

UPDATE, marți, 6 septembrie: În urmă cu 55 de ani, păşeau pragul Facultăţii Tehnologia şi Chimia Produselor Alimentare şi Tehnica Piscicolă (TCPATP). Cinci ani mai târziu, în 1966, îşi luau rămas bun de la sălile de curs şi întindeau aripile spre lumea mare. Este vorba despre absolvenţii promoţiei 1961-1966 ai Facultăţii TCPATP, actuala Facultate de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, care s-au revăzut în instituţia de învăţământ gălăţeană la jumătatea de veac de la absolvire.

Din 243 de absolvenţi, au răspuns „prezent” 75. Aceştia s-au reîntâlnit astăzi, 6 septembrie, în Campusul Ştiinţei, apoi au insistat să organizeze cursul festiv în fosta sală M 107, unde au rămas intacte amintirile, spiritul tânăr şi prietenia foştilor colegi. Inginerii, acum stabiliţi în diferite colţuri ale ţării şi chiar în Israel, Germania sau Canada, au umplut pe jumătate sala de curs.

„Evenimentul acesta este unul special. În urmă cu 50 de ani, am lăsat deoparte carnetul de student şi am pornit să înfruntăm vâltorile vieţii. În această jumătate de veac s-au organizat opt întâlniri. Astăzi, suntem la cea de-a noua. Este un nou prilej de a împărtăşi cu colegii şi profesorii amintiri şi speranţe”, a menţionat Mihaela Popa, absolventa acestei promoţii şi fost cadru didactic la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moţoc” din Galaţi.

Alături de reprezentanţii „Generaţiei de Aur” a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi au fost şi trei cadre universitare, care le-au predat în anii de studenţie: prof. univ. dr. ing. Rodica Segal, prof. univ. dr. Ioana Oancea şi prof. dr. ing. Despina Bordei. Reprezentantele mediului academic gălăţean nu le-au amintit doar despre studiul în laboratoarele facultăţii, ci şi despre momentele care le-au păstrat vie şi astăzi tinereţea sufletească.

În foto 1 (galerie), absolvenţi promoţia 1961-1966. În foto 2, Mihaela Liana Popa, absolventă a aceleiași promoţii şi fost cadru didactic la Colegiul "Dumitru Moţoc", alături de prof. univ. dr. ing. Rodica Segal, prof. univ. dr. Ioana Oancea şi prof. dr. ing. Despina Bordei.

Împreună au răsfoit filele unei cărţi realizate sub forma unui album colectiv, coordonat de prof. univ. Corneliu Popa, decan al Facultăţii de Industrie Alimentară în perioada anilor `90, Mihaela Liana Popa şi Claudiu Nagy. Cartea în care se regăsesc zeci de fotografii ale absolvenţilor promoţiei respective a apărut sub genericul „Chemarea anilor de studenţie”, la Editura InfoRapArt.

În perioada 1961-1966, universitatea gălăţeană era singura din ţară care avea o astfel de facultate. Astfel, instituţia care a şcolit mii de ingineri valoroşi a devenit una cu tradiţii ce s-au transmis din generaţie în generaţie.


La 50 de ani de la absolvire, promoţia 1961-1966 a Facultăţii Tehnologia şi Chimia Produselor Alimentare şi Tehnica Piscicolă (TCPATP) îşi dă întâlnire în incinta instituţiei care i-a format pe membrii săi.

Astăzi, 6 septembrie, de la ora 10,00, în curtea interioară din Campusul Ştiinţei, se vor face fotografii, iar la ora 11,00, în sala M 111, va avea loc cursul festiv. Această sală nu a fost aleasă întâmplător, întrucât este locul ce aminteşte de prieteniile ce s-au legat între foştii colegi, care, în urmă cu cinci decenii, porneau să înfrunte vâltorile vieţii. Va fi strigat catalogul, după care va urma o călătorie în timp, prilejuită de vizionarea unui film cu amintiri comune.

Sub genericul „Chemarea anilor de studenţie”, absolvenţii TCPATP au realizat o carte sub forma unui album colectiv, coordonat de Corneliu Popa, Mihaela Liana Popa şi Claudiu Nagy.

Citit 5057 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Septembrie 2016 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.