Doctor Honoris Causa unic în România | Geert Hofstede, omagiat la Galaţi

Doctor Honoris Causa unic în România | Geert Hofstede, omagiat la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

La propunerea Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, Senatul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi a acordat titlul de Doctor Honoris Causa unei renumite personalităţi, având contribuţii majore recunoscute la nivel mondial, în ştiinţa managementului intercultural şi internaţional, profesor Geert Hofstede, considerat fondatorul cercetării intercultural comparative.

“Vreau să mulţumesc Universităţii “Dunărea de Jos” pentru acordarea acestui premiu unui concetăţean de al meu care a făcut atât de multe în domenii transdisciplinare: management, psihologie organizaţională, antropologie, ştiinţele comunicării”, a declarat Ferdi Klaver, reprezentantul Ambasadei Olandei la Bucureşti, prezent la ceremonia care a avut loc, vineri, 21 octombrie, în sala Aula Magna din Campusul Ştiinţei. Profesorul a fost omagiat de cadre didactice de la Universităţi din Bucureşti, Bucureşti, Craiova, Oradea, Timişoara, Iaşi, Suceava, Târgovişte, Braşov, Sibiu şi Constanţa. “Mă simt onorat şi emoţionat că sunt astăzi aici”, a declarat profesorul Geert Hofstede, care a precizat că este al 10-lea titlu de Doctor Honoris Causa pe care îl primeşte, de la ţările mici din Uniunea Europeană.

“E un semn bun pentru Europa, pentru că de felul în care lucrează ţările membre mici depinde unitatea Uniunii. Trebuie să ne acceptăm diferenţele şi să vedem cum putem să trăim totuşi într-o Europă unită”, a precizat profesorul la Galaţi.

Doctor Honoris Causa a conferenţiat studenţilor de la FEEA despre ce înseamnă să fii cetăţean european.

Cine este Geert Hofstede?


Profesorul Geert Hofstede este doctor în psihologie socială, a predat cursuri de antropologie organizaţională şi management internaţional la Universitatea din Maastricht, Olanda şi a devenit celebru prin publicarea cărţii „Consecinţele culturii”, fiind promotorul cercetării interculturale comparative. Este membru al Academy of Management şi Academy of International Business în SUA, membru onorific al International Association for Cross-Cultural Psychology, Doctor Honoris Causa în cadrul a şapte universităţi europene şi Honorary Professor la două universităţi din China. În mai 2008, celebra revistă Wall Street Journal îl citează printre cei mai influenţi 20 de gânditori în domeniul managementului, fiind singurul european din această listă. Cărţile lui Geert Hofstede au fost traduse în 23 de limbi.

Citit 3152 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2016 00:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.