Campionii Galaţiului la evaluarea naţională :10 pe linie la primul examen
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nouăsprezece absolvenţi ai şcolilor generale au obţinut anul acesta note maxime la ambele probe ale evaluării naţionale. Deja aţi făcut cunoştinţă cu cei cinci care au media de admitere zece curat şi cu alţi cinci elevi de zece de la Şcoala Nr. 29. Astăzi vi-i prezentăm pe toţi ceilalţi.

Roxana pariază pe chimie

E 11Roxanei Dumitriu de la CNVA îi place foarte mult chimia şi chiar a avut rezultate bune la concursuri: s-a clasat pe locul al VII-lea la olimpiada judeţeană, iar la Chimexpert a luat locul I pe ţară. După ce va termina matematică-informatică bilingv la CNVA (unde are toate şansele să intre, pentru că are o medie de admitere de 9,95) vrea să facă facultatea de farmacie, undeva în Anglia. „Îmi place limba engleză şi am auzit lucruri bune despre facultăţile din această ţară”, motivează ea. A obţinut 10 pe linie la evaluare pentru că a învăţat zi de zi. Cu toate acestea, i-a rămas timp şi pentru sport de performanţă. A făcut tenis de câmp la Clubul „Dunărea” şi a obţinut şi câteva premii la diferite competiţii.

„Ce poate fi mai nobil decât să salvezi un om?”

Bianca Bădescu este prietenă şi colegă cu Roxana încă de la grădiniţă. Acesta este şi motivul pentru care drumurile lor seamănă. Bianca vrea să devină medic şi va face facultatea tot în Anglia. „Ce poate fi mai nobil decât să salvezi viaţa unui om? În plus, îmi place foarte mult anatomia”, explică ea. Liceul îl va face tot la CNVA, la clasa de ştiinţele naturii, unde va fi admisă fără probleme cu media ei - 9,85.

La fel ca şi prietena ei, Bianca a făcut tenis de câmp la acelaşi club, dar şi balet, timp de cinci ani, la Şcoala de Arte.

Sebastian, regizorul de film

E 19Sebastian Mateiţă (tot de la CNVA) a descoperit din joacă meseria pe care i-ar plăcea s-o aibă mai târziu. A făcut câteva filme cu diverse ocazii şi acum visează să devină regizor, iar facultatea s-o facă musai la Bucureşti. „Cred că dacă ai voinţă şi ambiţie, poţi reuşi oriunde în lume, deci şi în România. Mai ales că aici avem o şcoală bună de film”, crede el. Mai spune că n-ar pleca din România şi pentru faptul că este foarte legat de părinţi şi de prieteni.

Este o fire sportivă şi şi-a încercat muşchii pe mai multe domenii. A făcut înot, joacă fotbal şi a obţinut premii şi medalii la baschet, cu echipa de la Clubul Phoenix, dar şi la tenis de câmp. Sebastian optează pentru CNVA - matematică-informatică intensiv şi are o medie de 9,92.

Mihai, între medicină şi informatică

Mihai Dobrin, tot de la CNVA, va fi coleg cu Sebastian, la acelaşi colegiu, la aceeaşi clasă de matematică-informatică intensiv, unde va intra cu media de admitere 9,93. Şi Mihai joacă fotbal şi practică baschet la nivel de performanţă, tot la „Phoenix”. E sigur că facultatea o va face în Anglia sau în Franţa, dar încă nu ştie ce va alege: medicină sau informatică. „La medicină aş vrea să merg pentru că a început să-mi placă foarte mult chimia, datorită profesoarei Lidia Mânză, dedicată profesiei, care ne-a făcut să învăţăm de plăcere. Mi-ar plăcea şi informatica. Am timp să mă decid până când termin liceul. Oricum, voi merge în străinătate, pentru un job şi un salariu decente”, spune Mihai.

Design sau arhitectură pentru Andreea

E 25Andreea Nazare de la CNVA îşi doreşte să rămână în continuare eleva colegiului la clasa de matematică-informatică bilingv şi are toate şansele, având în vedere că are media de admitere 9,93.

„Nu sunt genul de copil care să se închidă în casă înaintea examenelor. Am colegi care au făcut aşa şi au clacat. Eu am căutat întotdeauna să fac un echilibru între ieşirile cu prietenii afară şi studiu. Nu poţi sta numai în casă. În zilele în care nu apucam să lucrez în plus, mă simţeam vinovată, iar a doua zi făceam mai multe teste”, ne dezvăluie Andreea reţeta ei pentru succes.

Îşi doreşte ca după terminarea liceului să dea la o facultate de arhitectură sau design, pentru că-i place să deseneze. Pentru Andreea, destinul nu este ceva de necunoscut: „Sora mea a terminat anul acesta clasa a XII-a tot la CNVA şi va face facultate de drept în Anglia. Ca şi până acum, o voi urma. Adică voi merge şi eu în Anglia după terminarea liceului”.

„Dacă eşti bun, înveţi la orice şcoală”

E 27Cristian Morun de la Şcoala nr. 12 a fost coleg până în clasa a IV-a cu Sebastian şi Mihai. N-a vrut însă să plece la CNVA: „Dacă eşti bun, înveţi la orice şcoală!” E o teorie pe care el a demonstrat-o şi practic, obţinând, la fel ca şi ei, media 10 la evaluare naţională, iar media lui de admitere este 9,85. Din toamnă va fi elevul CNVA-ului, la clasa de bilingv ştiinţele naturii. Încă nu s-a decis ce va face după terminarea liceului, dar se va axa pe matematică, biologie şi informatică. Cu toate acestea, învaţă constant şi la celelalte discipline. Are două certificate Cambridge, un loc fruntaş la judeţeana de biologie şi locul al II-lea la nivel naţional la Cangurul lingvistic, motiv pentru care a câştigat şi o tabără în judeţul Hunedoara. Are nenumărate diplome la diferite concursuri, pentru că şi-a dorit să se obişnuiască cu atmosfera de competiţie şi de examen. Are de asemenea şi câteva medalii la înot şi la handbal. În timpul liber citeşte foarte mult SF şi romane poliţiste (la redacţie a venit chiar de la bibliotecă). Este pasionat de muzică. A luat lecţii de chitară acustică, iar acum vrea să înveţe să cânte rock la chitară electrică. Şi el, ca şi cei mai mulţi colegi de generaţie, îşi doreşte să plece la facultate în Anglia: „Nu văd un viitor plăcut în România”.

Cum să îmbini sportul cu şcoala

E 30Radu Rusu de la Şcoala nr. 28 se poate lăuda cu o dublă performanţă: are media de admitere la liceu 9,99 (cu 10 pe linie la evaluare naţională) şi s-a întors recent de la un campionat de badminton din Austria, unde alături de echipa gălăţeană a obţinut premiul I.

Îşi doreşte să devină elev la CNVA, la clasa de matematică-informatică astfel încât să poată continua să practice sportul. Consideră că atât antrenamentele la badminton, cât şi faptul că a fost înscris timp de şase ani la un club de şah l-au ajutat să aibă rezultate bune şi la şcoală.

„Sahul m-a învăţat să gândesc logic şi să mă concentrez. La badminton, am învăţat să drămuiesc timpul. Sunt atent în clasă, reţin lecţiile, iar între antrenamente îmi fixez cunoştinţele”, dezvăluie Radiu reţeta succesului său.

Îşi doreşte să facă facultatea în Anglia şi să devină designer de maşini.

Pasionat de medicină

E01Radu Toma de la Colegiul „C. Negri” este un alt exemplu de copil care s-a ţinut de sport şi de carte şi are rezultate spectaculoase. Are media 9,97 - şi 10 pe linie la evaluare - şi vrea să rămână elev la acelaşi colegiu, la clasa de matematică-informatică. Face sport de performanţă - tenis de masă - şi s-a ales cu o sumedenie de medalii.

„Nu a făcut nicio oră de pregătire. Mintea lui nu leneveşte niciodată. Este excesiv de curios. Poate acesta este secretul succesului lui şcolar”, îmi povesteşte mama sa, Antoaneta Toma, întrucât cu el n-am putut discuta, deoarece este plecat în Italia.

Tot mama sa ne-a povestit că vrea să devină medic, este pasionat de tot ceea ce înseamnă chimie şi fizică, urmăreşte pe Discovery toate serialele despre boli misterioase. Când nu este la antrenament, învaţă de pe internet limba japoneză şi să cânte la chitară electrică.

„Suntem generaţia care ar putea schimba România”

E02Ligia Balcanu a terminat clasa a VIII-a la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, a luat media 10 la evaluare, iar media sa de admitere este 9,99. Vrea să rămână în continuare elevă la acelaşi colegiu, la clasa de matematică-informatică, iar pe mai târziu va face facultatea de medicină în România. „Îmi doream şi eu să plec să fac facultatea undeva în străinătate. Dar apoi m-am răzgândit. Suntem generaţia care ar putea schimba în bine România. Dacă plecăm toţi, ce şanse vor mai fi? Merită să încerc. Dacă nu se va putea, voi pleca şi eu. Rămâne de văzut”, explică Ligia. Crede că va fi un medic bun pentru că este foarte comunicativă şi îi place să ajute oamenii. În plus, spune că este foarte ambiţioasă şi îi place să înveţe, chiar dacă uneori ajunge să tragă mai tare pe ultima sută de metri. O parte din meritul pentru performaţele sale le are mama ei, pentru că a ştiut tot timpul s-o motiveze şi s-o impulsioneze.

În timpul care-i rămâne liber îi place să citească şi să călătorească. De asemenea, este pasionată de istorie.

M-a rugat să transmit un mesaj pentru colegii ei de generaţie: „Vreau să ştie că ambiţia este cel mai important lucru când vine vorba de reuşită. În plus, trebuie să aibă încredere în ei. Am văzut mulţi colegi cărora le lipseşte încrederea”.

Citit 3462 ori Ultima modificare Joi, 12 Iulie 2012 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.