Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna" a sărbătorit recent 50 de ani de la înfiinţare, eveniment sărbătorit cu oaspeţi care au fost întâmpinaţi de elevi, îmbrăcaţi în costume populare. La festivitate au participat foşti directori şi profesori, personal didactic auxiliar şi nedidactic pensionari, absolvenţi din promoţiile anterioare. Au fost înmânate distincţii: plachete, diplome şi medalii. A fost prezentată evoluţia şcolii în timp şi apoi a avut loc un mic program artistic, o piesă de teatru prezentată de trupa liceului "Liane", un imn şi un cântec închinat aniversarii interpretat de elevi şi profesori. A urmat apoi o vizita prin liceu, după care s-au depanat amintiri în cantină, unde au fost gustate produse realizate în atelierele instituţiei.
Colegiul "Elena Doamna", la 50 de ani Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: