Din zori până-n sară ş-apoi până-n zori/ zoresc la ispită,
m-apropii...o văd la fereastră şi cred/ că va să-mi deschidă
şi va să mă cheme n-odaie şi va/ să treacă, în şoaptă,
încet, de la una la alta şi de/ la vorbă la faptă!
M-apropii...şi inima-mi suie la gât/ şi bate mai tare
decât bate clopotu-n sfinte şi-n reci/ duminici amare,
când nimeni nu vine la nimeni să-şi dea/ iertare-ntru toate
păcatele cestui Pământ condamnat/ la Singurătate!
Mai am doar un pas şi ajung negreşit,/ aşa de aproape,
încât se ating aşteptări cu-aşteptări/ şi pleoape cu pleoape,
încât e păcat să nu cad în Păcat,/ în dulcea Osândă
a Sfintei Doimi, după ce-a stat frumos/ o viaţă la pândă!
E gata, e Clipa...încerc să-i cuprind/ adâncul şi naltul,
dar nu pot să cred că-i Nimica-ntre noi,/ că-i alta, că-s altul,
că n-am vro păsare de ea şi nici ea/ nu are de mine,
dar totuşi o chem şi mă cheamă-ntru Veci.../ da capo al fine!
