Topul liceelor din Galaţi, după contestaţii

Topul liceelor din Galaţi, după contestaţii
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Procentul de promovare la Bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor, a crescut, la Galaţi, de la 79,59 la sută, cât a fost iniţial, la 80,48 la sută, 29 de candidaţi fiind consideraţi promovaţi în urma reevaluării tezelor.

Deşi notele s-au modificat la  diferenţe mult mai mici decât anul trecut, când a fost obligatoriu un prag de 50 de sutimi, anul acesta numărul celor care au promovat în urma contestaţiilor este mult mai mic, fată de 2016, când 68 de elevi au reuşit această performanţă.

După cum  se poate vedea în topul alcătuit după contestaţii comparativ cu cel cu rezultatele iniţiale, au fost licee care au câştigat ceva procente în plus după recorectarea tezelor. Unele chiar au reuşit să urce câte un loc în clasament, altele  nu. Cea mai spectaculoasă diferenţă se observă însă în cazul Liceului din Corod, care, de la 33,33 la sută promovare, a crescut la 50 la sută, motiv pentru care a urcat de la poziţia 32 pe poziţia 25.

Dintre cele 1.198 de lucrări recorectate, la 1.134 notele s-au modificat în plus sau în minus şi numai 64 au rămas la fel, având în vedere că anul acesta s-a acceptat orice diferenţă de punctaj. Conducerea ISJ susţine că au fost doar circa 50 de note mărite cu mai mult de un punct, cea mai mare diferenţă fiind de 2,05 puncte.

1. Colegiul Naţional "V. Alecsandri" - 100 la sută (100 la sută)

2. Colegiul Naţional "C. Negri" - 100 la sută (100 la sută)

3. Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" - 100 la sută  (99,28 la sută)

4. Colegiul Naţional "M. Kogălniceanu" -  98,89 la  sută (98,34 la sută)

5. Liceul Teoretic "E. Racoviţă" - 98,77 la sută (98,77 la sută)

6. Colegiul Naţional "S. Haret" - 98,32 la sută (98,32 la sută)

7. Liceul Teoretic "M. Eliade" - 97,19 la sută (95,33 la sută)

8. Liceul Teoretic "Dunărea" - 97,04 la sută (97,63 la sută)

9. Colegiul Economic "V. Madgearu" - 95,43 la sută  (94,04 la sută)

10. Liceul din Tg. Bujor - 89,19 la sută (89,19 la sută)

11. Colegiul Naţional "C. Hogaş" - 88,33 la sută (87,78 la sută)

12. Liceul de Artă "D. Cuclin" - 80,82 la sută  (79,45 la sută)

13. Liceul "C. Conachi" Pechea - 77,02 la sută (75,68 la sută )

14. Liceul "Sf. Maria" -   75 la  sută (70,39 la sută )

15. Seminarul Teologic - 70,45 la sută (70,45 la sută) 

16. Colegiul Agricol Tecuci - 67,09 la  sută (65,38 la sută)

17. Colegiul "Elena Doamna" - 65,25 la sută (65,25 la sută)

18. Liceul de Marină - 62,50 la sută (62,50 la sută)

19. Liceul "A. Saligny" - 58,33 la sută (58,33 la sută)

20. Liceul CFR - 55,93 la sută  (54,24 la sută)

21. Liceul "Marin Coman" - 54,39 la sută (54,39 la sută)

22. Colegiul "Traian Vuia" (Auto) - 53,57 la sută (53,57 la sută )

23. Colegiul "D. Moţoc" - 53,24 la sută (50,65 la sută)

24. Liceul din Bereşti - 50,00 la sută (50,00 la sută)

25. Liceul din Corod - 50,00 la sută (33,33 la sută )

26.Liceul cu Program Sportiv - 49,54 la sută (48,52  la sută)

27. Colegiul "Paul Dimo" - 47,76 la sută (47,76 la sută)

28. Colegiul "Radu Negru" - 47,45 la sută (45,76 la sută)

29. Liceul din Tudor Vladimirescu - 41,67 la sută (41,67 la sută)

30. Liceul din Cudalbi - 41,18 la sută (41,18 la sută)

31. Liceul "Ov. Caledoniu" - 37,87 la sută (36,36 la sută)

32. Liceul "Elena Caragiani" - 36,06 (34,43 la sută)

32. Colegiul "Aurel Vlaicu" (Metalurgic) - 11,76 la sută  (11,76 la sută)

33. Liceul din Iveşti - zero la sută (zero la sută)

Citit 13909 ori Ultima modificare Marți, 11 Iulie 2017 22:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.