Pogoară, curge, curge, suie/ de ieri în azi, de azi în ieri,curge întruna, toată viaţa,/ dar nu se varsă nicăieri,rămâne-n susul şi în josul/ cestui înalt, cestui adânc,rămâne candelă în care/ jertfele ochilor se strângdrept hrană a luminii date/ la tuturor, la nimănui,pentru întoarcere pe calea,/ pe drumul, pe răbdarea lui!Pogoară, suie, iar coboară,/ iar suie, iar, şi iar... şi iarsuie/pogoară în icoană/ ochi straşnici, pururi cu amnar,aşa, să ne vedem cărarea ...

Da, e minunat să vezi pe cineva cum alune/cade peste marginea satului, peste o margine, oricare ar fi ea! Să alune/cazi dincolo, fără scandal, fără alai, fără nici o rezervă, cu toată încrederea, cu toată bucuria! Şi să nu auzi decât clopotul! Şi să nu auzi decât clopotarul printre dangăte de chemare acasă, printre absurd şi normal, printre real şi imaginar, printre abstract şi concret: „Ţăranul n-are timp s-asculte bătaia orelor exacte. Puţinele-s aşa de multe... � ...

Da, gata, e fix. Trebuie să plec. Plec. La poartă, întorc privirea peste umăr şi nu văd nici o nepăsare. Numai păsare peste tot. Păsare de pasăre, nu de om. Păsare de Zmeu. Păsare de Ileană. Şi de Zgripţuroaică. Şi de Făt-frumos. Fiindcă ceştia şi cestea nu-s oameni. Ce bine că nu-s oameni! Dacă ar fi fost, numai nepăsare-ar fi fost. Nu?... Sigur că da!... Cât ai zice cărare, e gata drumul prin sat. Satul cu un singur drum. Satul cu trei fântâni. Una la vale, una la ...

Moto: „Când (mai târziu) a putrezit catargul,/           sirenele muriseră la prova./           Îndrăgostit de-a lungul şi de-a largul,/           visam Ithaca, dar strigam Moldova!” (Iolanda Cremene)   în moldova poeziei ziua-i cât o săptămână mor poeţii în picioare sprijinindu-se de lună noaptea doare ca o rană visul prinţului levant în păduri necunoscute mor mistreţi de diamant face-s-ar ca mâine astăzi duminica viitoare în moldova explod ...

S-a scufundat corabia bătrână, lovită de vântoase-n lung şi-n lat, umplută cu scrisori despre departe... aproape de liman s-a scufundat, umplută cu tandreţe şi candoare, cu lacrămi şi nădejdi fără sfârşit, cu tot ce-a strâns din largul rătăcirii prin farmecul pustiului lichid... cu tot cu vis şi dor, cu toate cele ieşite-n cale, fulgerate-n gând, n-atâtea vremuri şi-n atâtea timpuri... şi fără dezlegare la pământ! S-a scufundat corabia bătrână, cu mii de manu ...

Ştiu că am de mers cale lungă şi plină cu peripeţii până la Ea. Ştiu că trebuie să plec devreme, dacă vreau să nu ajung (prea) târziu. Şi mai ştiu şi că nu am voie să nu fiu spilcuit pentru marea întâlnire, pentru Marea Înfăţişare, exact cum zice magistrul Mihai Ursachi. Dacă plec azi, la fix, am toate şansele să fiu Acolo în timp util, la fix, mâine, ori poimâine, ori săptămâna următoare, sau poate luna cealaltă, sau anul următor. De/mersul plecării şi aju ...

La muncă!... La muncă!... Poetul trebuie condamnat la muncă silnică, pe viaţă, să se sature, să-i ajungă, să nu mai viseze, să nu trăiască mult şi uşor!... Ce-i cu atâta frumuseţe/estetică nejustificată? Ce-i cu atâta poezie pe cap de locuitor? Ce-i cu atâtea cuvinte folosite/violate ilegal? Ce-i cu atâtea imaginaţii şi figuri de pi/stiluri? Ce-i cu atâta destrăbălare-n stamine? Ce-i cu atâta semantică risipită pe şa/cal? La muncă!... La muncă!... Jos metafora! ...

Doamnele despre care fac vorbire şi scriere în gazeta de azi, pe care le înghesui în colţul cesta ajuns de lectură şi de comentariu prin tăriile cârciumioarelor, dar şi prin tăriile digitalului devenit ilustrul „fără de care nu se poate”, sunt surioare gemene şi frumoase ca florile de mărăcine. Amândouă, venite „pe lume” exact în acelaşi timp, îşi reclamă necesitatea şi prezenţa în fiecare secundă, chiar dacă „independenţii” le bârfesc, le iau în vârfu ...

Trec zilele, trec lunile, trec anii... şi se pare că alde Ion cei leiţi sunt împăcaţi cu soarta lor pecetluită de cele două boli incurabile: seismofobie şi agorafobie. Nu-i compătimeşte nimeni. Nimeni nu-i întreabă nici măcar cât e ceasul. Nici unul nu are familie. Cine are curaj să stea cu-n spăimântat de cutremur ori de piaţă?! Mai sunt douăzeci şi patru de ceasuri până când cei doi ating cincizeci de ani de viaţă. Până acum, de-a lungul timpului, s-au felicitat p ...

Ai să vii, frumoaso, la salcâmul strâmb, după ora şapte, colo, după dâmb, lângă drumul care duce înainte, să-ţi aduc aminte, să-mi aduci aminte? Să-ţi aduc aminte cum te mai aştept într-o noaptea-adâncă, la salcâmul drept, pe cărarea care duce-ntr-un departe, colo, peste dealuri, după ora şapte? Să-mi aduci aminte unde ne-am ascuns, colo, după dâlmă, la salcâmul smuls, cu ilene-n lacrimi, şi am stat la pândă, să se-ntâmple ora... ora noastră sfântă? Ai să ...