Cincizeci și cinci studenți de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, coordonați de prof. univ. Rodica Dinică, au participat la o vizită de studiu la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași.
Este al doilea an consecutiv în care studenții de la licență și master în specializarea Chimie aleg să descopere, alături de profesorii lor, laboratoarele de cercetare din cadrul prestigiosului institut ieșean. Vizita face parte dintr-un demers educaționa ...
FOTBAL. Covurluiul Tg. Bujor a pierdut finala “Regionalei” din Cupa României
Duminică, 20 Iulie 2025 14:15 | Publicat în SPORT
Sâmbătă au avut loc meciurile finale ale fazei regionale din "Cupa României", competiție în care au fost angrenate echipele câștigătoare la nivelul județelor. Câștigătoarele celor două grupe a zonei de sud-est a României, Victoria Cumpăna și Covurluiul Tg. Bujor, s-au întâlnit pe terenul primei echipe. Întâlnirea a fost câștigată de formația constănțeană, scor 2-0 (0-0). O primă repriză echilibrată, cu cei doi portari în prim-plan. Oaspeții au încercat deschider ...
Criminal la 15 ani. Adolescent din Brăila, căutat de polițiști și în Galați
Sâmbătă, 19 Iulie 2025 18:04 | Publicat în Regional
Un adolescent de 15 ani este principalul suspect în cazul unei crime care s-a produs, sâmbătă, în Brăila, în zona portului.
Un bărbat de 31 de ani a murit în plină stradă, după ce a fost înjunghiat de tânăr, se pare că în urma unui scandal în familie. Victima, care era iubitul surorii tânărului criminal, a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Brăila, în stop cardio-respirator și în șoc hemoragic, dar medicii nu au mai putut face nimic să o salveze.
T ...
Magazie arsă din cauza unui aparat de tăiat lemne
Sâmbătă, 19 Iulie 2025 15:59 | Publicat în Regional
O magazie pentru lemne a ars din temelii, după ce un aparat electric de tăiat lemne, lăsat în priză, s-a defectat.
Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiștii care au fost fost solicitați, sâmbătă, 19 iulie, să intervină pentru a lichida incendiul izbucnit la un depozit de materiale de construcții situat în localitatea Șivița, din județul Galați. S-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj SMURD de ti ...
Un academician a plecat să predea printre îngeri. S-a stins Petru Alexe
Sâmbătă, 19 Iulie 2025 12:37 | Publicat în EVENIMENT
Este doliu în lumea universitară gălățeană, după ce Petru Alexe, fostul decan al Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor (SIA), a încetat din viață în această dimineață.
A fost un nume-emblemă pentru facultatea gălățeană în ultimele decenii.
În cei 40 de ani de activitate la catedră, profesorul universitar doctor inginer Petru Alexe a acoperit multiple sarcini didactice, concretizate atât în susținerea cursurilor și aplicațiilor, cât și la formarea și ...
Dreptul şi Marketingul - în topul preferințelor admiterii la Universitatea „Dunărea de Jos”
Vineri, 18 Iulie 2025 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) continuă să atragă un număr mare de candidați la programele de studii universitare de licență, confirmându-și rolul de lider academic în regiunea de sud-est a României.
Admiterea 2025 este marcată de o competiție strânsă pe multe dintre locurile bugetate, cu o diversificare interesantă a opțiunilor candidaților. Facultatea de Drept și Științe Administrative s-a aflat în topul preferințelor, cu o concurență de 6,5 ca ...
Bani mai mulți şi plătiţi mai devreme, pentru creditorii chirografari. Plan actualizat de reorganizare a Combinatului
Vineri, 18 Iulie 2025 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Planul actualizat de reorganizare a combinatului siderurgic Liberty Galați, realizat de administratorul concordatar, își propune să adune, până pe 4 august, mai multe voturi favorabile din partea celor aproape 1.000 de creditori chirografari, dar să obțină și „votul de încredere” al ANAF, instituție care a votat negativ, de două ori până acum, planul inițial. Nu în ultimul rând, noul plan anunță o finanțare suplimentară în valoare de 100 milioane de euro, din partea ac ...
Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în perioada 20 iulie - 3 august, cea de-a X-a ediție a celui mai important proiect dedicat elevilor de liceu: Galați Summer University. Ceremonia de deschidere va avea loc luni, 21 iulie, la ora 12.00, în Aula Magna din Campusul Științei.Evenimentul aduce laolaltă 100 de liceeni din toată țara, care vor avea ocazia să experimenteze, timp de două săptămâni, viața de student. Participanții vor fi ca ...
Potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi proroci ai Vechiului Testament, se bucură de o evlavie deosebită între credincioşii gălăţeni, fiind cinstit de aceştia ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploaie binecuvântată în vreme de secetă aspră.
Sărbătorit de creştin-ortodocşi pe 20 iulie, Sfântul este ocrotitorul aviatorilor, apicultorilor şi energeticienilor. În tradiţia populară, marchează miezul verii pastorale.
...
Spectacolele şi concertele din weekend ar putea fi anulate
Vineri, 18 Iulie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Sectorul cultural din România ar putea fi grav afectat, din toamnă, de măsurile de austeritate și de noile reglementări privind timpul de lucru, avertizează ministrul Culturii, András Demeter. Oficialul a atras atenția asupra riscului ca spectacolele de teatru, concertele de operă sau activitatea muzeelor și a bibliotecilor să fie anulate în weekenduri și în zilele de sărbători legale, informează HotNews.ro. Noile măsuri afectează atât sectorul public, cât și pe cel privat ...