Mama, sfânta mea mamă, să nu-mi mai dea lapte?! Oare nu mai vrea? Oare nu mai are? Oare nu mai poate?... Desigur, nu-mi vine să cred, sunt uluit! sunt nedumirit şi nu mai plâng! uit să mai urlu! nici mamei nu-i vine să creadă că Ion, uricul cu atâtea naşe de botez, nu mai varsă lacrimi pe lutul din odaie, pe ţărna ogrăzii, pe cărare şi pe drum, pe arăturile de primăvară şi de toamnă, pe zăpezile mari cât copacii, pe ţinuturile cu verdeaţă autentică, nu acele invocate ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" vino, draga mea suveică!/ – te blestem, dacă nu vii:veci să-ţi cadă luna-n teică/ şi iubirea-n păpădiicând mai mergi şi tu la apă,/ să te răcoreşti un pic,la picioare...şi să-nceapă/ Dorul Marelui Nimic !!! vino, draga mea suveică!/ – toate cele mi se frângsub cămaşa mea de neică,/ de naiv, de gol, de stâng:eu am pus războiu-n poartă/ – un război şi sfânt şi drept –vino, arta pentru artă-mi/ ţese d ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) cămaşa ta-i ţesută din cămaşa pe care mi-a urzit-o mama când cocea iubiri şi turte pe o plită, la marginea războiului, plângând că nu mai are nici măcar o clipă pe care să o toarcă din fuior, s-o facă ghem şi s-o alcătuiască - aşa, ca pe o pâine în cuptor (!) (!) ş-apoi - rupând-o simplu, într-o mie şi una de bucăţi, s-o dea la toţi - şi să mâncăm şi s-ascultăm războiul şi glasul ei: "nu ştii, ...

Hai, gata cu cheful, gata cu chiolhanurile, gata cu toate bunele şi relele post/ritualice! mai am de plâns, mai am de urlat! am de învăţat mersul pe jos! că, uite, biata mama s-a săturat să mă tot poarte în braţe şi să mai şi fie blândă cu nazurile mele! am de învăţat să vorbesc, fiindcă, uite, nu-i pot răspunde mamei la întrebări, nu-i pot da răspunsuri la întrebările sale despre mine, despre comportamentul meu ciudat pentru fragedul timp şi pentru frageda vreme a pr ...

Gata, masa-i plină, toţi sunt aşezaţi la hrana cea de taină, lumânarea de botez arde în sine, citesc numai bucurie pe feţele arse de soare şi credinţă! care mai de care îmi citeşte viitorul, îmi ghiceşte în ochi, în lacrimi, vede în plânsul meu un fel de părere de rău a Vieţii, un fel de extaz al Morţii! care mai de care se întrece în a-mi spune ce am să fac la şcoală şi după şcoală, ce am să ajung, unde am să ajung!... Iată, ţaţa Pachiţa, sora lui Ion Creţ ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) un câmp de luptă cu garoafe negreopreşte şi pietrifică soldaţii -războiul ăsta nu e pentru ei,acest război e pace pentru alţii (!)(!) ei duc în buzunarul de la pieptgaroafe roşii, care or să vinăcu-n glonte mai deştept şi nimeritexact în locul care dă lumină (!)(!) ei au fotografii în buzunare,lângă adresa mamei de acasă -vine un glonte, perforează blândşi rătăcit iubita lor frumoasă (!)(!) sunt un soldat ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" (!) timp azvârlit în spaţiu de când - LUMINĂ CALDĂsă păcălească lumea aceasta şi cealaltă -clipa dintâi se vede, s-aude şi acum,sfărmându-se în sine, trasoare şi dum-dum (!)(!) spaţiu - nimic în sine, bigbang - să-ncapă totul,apoi - din clipa-ntâia în clipa-ntâia - rodulscâncind fără de lege, spre lege şi-n delir,hrănindu-se din însuşi, fiindu-şi cimitir (!)(!) ce viaţă?... şi ce moarte?... ce fleacuri în ...

Duminică, în prima zi după creştinare, toţi cei interesaţi şi dezinteresaţi încep să se pregătească să înceapă desfăşurarea cumetriei. Care mai de care umblă mai ţanţoş, mai agitat, mai preocupat, mai aşa şi pe dincolo, mai nu ştiu unde, mai nu ştiu cum!... (Fratele meu, Nicolae, are cinci ani peste secunda Zero, spre înainte, până Când!... Sora mea, Lucia, are trei ani peste secunda Zero, spre înainte, până Când!... Eu am trei luni din anul întâi al drumului d ...

  Biserica nu-i departe. Cam un kilometru, un kilometru şi-oleacă de mers cu piciorul. Numai că drumu-i zdrelit, hurducăit, cotit, sucit, la vale, la deal, abrupt, înclinat, zemos... (Seamănă cu Singurătatea. Pentru că doar Singurătatea stă şi face aşa, cum vrea, de capul şi de sufletul ei. Doar astă soră a Frumuseţii şi a Sălbăticiei îşi desfăşoară ne/păsarea în văzul lumii, spre admirare sau blestem)... Iată, până la poartă mă cară nana Zamfira! aici, mă d� ...

E sâmbătă şi sfârşit de toamnă. E splendid. Nici cald, nici frig. Peste tot, prin copaci, numai aur şi aramă. Şi multă foială în jurul meu. Şi nanul, şi nanele, şi de-ai noştri, şi de-ai lor, şi vecine. Şi câte-un ţânc mai răsărit, şi câte-o ţâncă mai curioasă, uitându-se prin gardul de nuiele orizontale, aduse de tata, din pădurea lui Vasile Candrea!... iţindu-se printre tufe de dumitriţe, printre ochiul-boului, să vadă ce se petrece cu mine, ce-i cu atâta ...