Nu mai puţin de 35 de firme vor fi executate silit de Primăria Galaţi, în încercarea de recuperare a unor datorii totale la bugetul local în valoare de 1,7 milioane lei. Primăria a anunţat, pe site-ul propriu, organizarea unei achiziţii publice în vederea atribuirii contractului pentru obiectivul "Servicii de evaluare a bunurilor imobile proprietatea persoanelor juridice debitoare către bugetul local Galaţi", contract în valoare de 14.000 lei fără TVA. Data-limită pentru depunere ...
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Ioanei Băsescu, fiica cea mare a ex-preşedintelui Traian Băsescu, şi a Elenei Udrea. În judecată a fost trimis şi jurnalistul Dan Andronic. Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale, este acuzată de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălarea banilor (cinci fapte), în t ...

Băutură şi scandal - gaură în buzunar

Marți, 23 Mai 2017 03:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali l-au sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 61/1991, cu o amendă în cuantum de 800 de lei, pe numitul  C.M., de 48 de ani, din comuna Cleja, judeţul Bacău. Bărbatul a fost depistat pe strada Laminoriştilor, în stare vădită de ebrietate. Cel în cauză a provocat scandal şi a proferat cuvinte şi expresii jignitoare la adresa poliţiştilor locali, de natură să lezeze demnitatea acestora. ...
Poliţiştii locali au făcut mai multe verificări la societăţile comerciale din Galaţi. Un astfel de control a fost efectuat la o societate comercială cu punctul de lucru pe strada Brăilei. Aici, poliţişti locali au constatat că se desfăşurau activităţi comerciale de tip bar fără „Acord de funcţionare pentru exercitarea activităţii de comercializare în zone publice” şi „Autorizaţie pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică”, documente care sunt el ...
Prin Decizia nr. 90/2017, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat în luna februarie a acestui an cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin.(3) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală „Extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice”. Textul criticat avea următorul conţinut: „(3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informe ...
Şase persoane, doi gălăţeni şi patru basarabeni, au fost reţinute în urma unor descinderi fulger pe care poliţiştii le-au făcut în 13 locaţii de pe raza municipiului, unde existau informaţii că gruparea ar fi ascuns ţigări de contrabandă şi bani proveniţi din traficul cu ţigări. Din informaţiile oficiale, suspecţii ar fi avut o activitate intensă timp de şase luni, în care ar fi introdus în ţară, în mod repetat, cantităţi de tutun de peste Prut, pe care le-ar fi v ...
Zeci de tone de combustibil au dispărut prin inginerii contabile din stocul mai multor nave de transport de pasageri şi marfă, motorina ajungând la staţii de alimentare, precum şi la alte vapoare ori puncte de exploatare a materialului lemnos. Poliţiştii de la Transporturi apreciază că prejudiciul creat prin furturile repetate este de aproape 200.000 de lei. Aproape o lună le-a luat poliţiştilor de la Transporturi din Galaţi şi Constanţa precum şi inspectorilor vamali să desco ...
O femeie în vârstă de 56 de ani din comuna Fundeni, fostă angajată a unei instituţii financiare nebancare, este artizana unei escrocherii de proporţii, prin care a făcut victime printre pensionarii din patru localităţi gălățene. Oamenii erau convinşi să ia credite rapide în numele lor, să îi dea banii angajatei, care se obliga mai apoi să le achite datoria. Probleme personale grave, necazuri cu maşina şi alte necesităţi urgente şi costisitoare au fost motivele cu care Ma ...

Primarul din Oancea, judecat pentru fapte de CORUPȚIE

Marți, 09 Mai 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpaţi, unul dintre ei fiind Victor Chiriloaie, primarul comunei Oancea. Pe lângă Chiriloaie, acuzat de săvârşirea a patru infracţiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, procurorii i-au trimsi în judecată pe Ion Pârvu, la data faptelor ...
Fostul prefect de Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu, a ajuns din nou după gratii. Şi asta după ce s-a ales cu o nouă condamnare în dosarul în care a fost judecat pentru că a încercat să angajeze un asasin plătit, ca să scape de cea care l-a denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie. "Încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, aici se încadrează fapta cercetată de Parchetul Tribunalului Brăila săvârşită în raza noastră de competenţă teritorială ...
Pagina 9 din 48