EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

TINERII ŞI ORAŞUL/ Galeria şefilor de promoţie: O fată - cel mai bun viitor inginer de la "Dunărea de Jos"

Scris de Marți, 07 Aprilie 2015
Este în anul IV la Facultatea de Inginerie, specializarea Inginerie economică industrială, iar cariera spre care se îndreaptă porneşte de la o mare pasiune. Nicoleta Violeta Cristea este şefă de promoţie, cu o medie de 9,81, într-un domeniu tehnic, dominat de bărbaţi, în care nu ai zice că o domnişoară…

Evenimente la Galaţi şi Suhurlui în săptămâna "Şcoala altfel"

Scris de Marți, 07 Aprilie 2015
Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" continuă Săptămâna "Şcoala altfel". Mâine, 8 aprilie, ora 9,00, la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, muzeograful Maria Magdalena Tuluş va susţine expunerea „Ştefan cel Mare - primii ani de domnie”, iar muzeograful Adrian Adamescu, „Arme albe şi de foc din timpul lui Ştefan cel Mare”. Ambele…

Elevii gălăţeni au monopolizat "Stelele Ştiinţei"/ LISTA PREMIILOR

Scris de Luni, 06 Aprilie 2015
Cu diferite lucrări şi experimente inedite, elevii gălăţeni au câştigat, în cadrul Concursului Internaţional „Stelele Ştiinţei”, trei menţiuni la secţiunea „Descopăr, deci exist”, toate premiile şi menţiunile la secţiunea „Micul cercetător”, la fel şi la cea de-a treia etapă „Experimente interdisciplinare în abordări moderne utilizate în studiul Ştiinţelor Naturale” pentru…

S-a dat startul Olimpiadei Naţionale de Chimie, de la Galaţi

Scris de Luni, 06 Aprilie 2015
Cu muzică, dans, momente artistice şi multe emoţii. Aşa a fost deschisă, la Galaţi, Olimpiada Naţională de Chimie 2015. Sala Casei de Cultură a Sindicatelor s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei peste 450 de elevi şi profesori veniţi din toate colţurile ţării, dar şi pentru părinţii şi ceilalţi susţinători…

"Aeroportul antidrog" în programul "Şcoala altfel", la Galaţi/ Educaţie nonformală pentru aproximativ 850 de elevi

Scris de Luni, 06 Aprilie 2015
Începând de luni, timp de patru zile, Asociaţia „Atelierul de idei” desfăşoară proiectul „Şcoala Ideilor Altfel”. Voluntarii asociaţiei vor organiza la Şcoala nr. 42, Şcoala nr. 29 şi la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, mai multe activităţi de educaţie nonformală: Aeroportul antidrog, Treasure hunt, Adicţia şi tinerii (atelier pe temă…

Educaţie montană: Proiectul „Hai cu noi pe munte”

Scris de Duminică, 05 Aprilie 2015
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, cărora le place muntele şi vor să înveţe despre echipament, orientare sau ce pericole poate ascunde muntele, dar să şi pună în practică toate acestea, pot participa la cea de-a treia ediţie a şcolii de munte „Hai cu noi pe…

Istoria „altfel”, la Muzeul „Paul Păltănea”, săptămâna viitore

Scris de Duminică, 05 Aprilie 2015
În Săptămâna Şcolii Altfel, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” vine cu oferta „Să descoperiţi istoria altfel”. Astfel, luni, 6 aprilie, de la 11,00, proiectul „Istoria de lângă noi”, coordonat de muzeograf Costel Ilie, îşi continuă periplul la Căminul Cultural „Tache Avramescu”, din comuna Cudalbi. Copii vor învăţa despre istoria locurilor…

Încondeierea ouălor, expoziţie de icoane, vizită la Muzeul Satului - în săptămâna “Şcoala altfel”

Scris de Duminică, 05 Aprilie 2015
De luni 6 aprilie începe săptămâna „Şcoala altfel” la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ), la Salonul Artelor, cu un atelier de încondeiat ouă, care începe de la ora 10,00. Şi tot luni, de la 9,30 Centrul Cultural a organizat o vizită pentru elevi la Muzeul satului "Petru Caraman" din…

Emoţii pentru elevi/ ÎNCEPE OLIMPIADA de chimie, la Galaţi

Scris de Sâmbătă, 04 Aprilie 2015
În perioada 5 – 10 aprilie, Galaţiul va găzdui ediţia cu număr 39 a Olimpiadei Naţionale de Chimie, la care vor participa peste 450 de elevi şi cadre didactice din toată ţara. Comisia olimpiadei va fi formată din 55 de profesori, din învăţământul universitar şi preuniversitar. Deschiderea oficială va avea…

„Chiar, Everestul tău care e?”/ Alpinistul Tibi Pintilie, faţă în faţă cu elevii gălăţenii

Scris de Vineri, 03 Aprilie 2015
Alpinistul Tiberiu Pintilie, unul dintre puţinii români care au urcat pe vârful Everest, din munţii Himalaya, le-a vorbit elevilor de la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri despre ceea ce înseamnă să lupţi pentru idealul tău. Prelegerea, intitulată „Care este Everestul tău?”, a avut scopul de a trezi în tinerii gălăţeni dorinţa…

Ştefan Nedelcu, CAMPION la ştiinţe exacte

Scris de Miercuri, 01 Aprilie 2015
Ştefan Nedelcu este elev în clasa a X-a şi s-a calificat anul acesta la nu mai puţin de trei olimpiade naţionale - matematică, informatică şi chimie, dar se va prezenta doar la ultimele două. Cum la fizică s-a clasat pe locul al III-lea, mai avea puţin şi ar fi fost…

Dragoş Homner, între sport şi performanţă şcolară

Scris de Miercuri, 01 Aprilie 2015
Dragoş Homner, deşi abia în clasa a IX-a, este unul dintre cei mai organizaţi elevi pe care i-am întâlnit vreodată. Premiat de nenumărate ori la concursuri şi olimpiade, el reuşeşte să găsească în mod miraculos timp să şi practice două sporturi, dar şi să facă voluntariat la Esphere, o organizaţie…

Constantin Frosin a primit titlul de "CERCETĂTORUL ANULUI" la Oxford Summit of Leaders

Scris de Miercuri, 01 Aprilie 2015
Prof. univ. dr. Constatin Frosin, de la Universitatea "Danubius", a câştigat, în cadrul Oxford Summit of Leaders ”Science and Education”, titlul de Cercetătorul anului 2015, categoria Ştiinţe Umaniste, domeniul Filologie. "Acest premiu înseamnă pentru mine dovada că n-am trăit degeaba, fiind o încununare a activităţii mele didactico-pedagogice de peste 43…

De trei ori D, de la "deştepţi": OLIMPICI-FENOMEN în trei clase de la CNVA

Scris de Miercuri, 01 Aprilie 2015
* 26 de elevi calificaţi la fazele naţionale sunt "înghesuiţi" în trei clase de matematică-informatică intensiv * Deşi sunt la profil real, elevii respectivi au punctat şi la disciplinele umaniste Dacă în cele mai multe cazuri, diriginţii care au câte un elev olimpic în clasă nu-şi mai încap în piele…

Peste 500 de participanţi la Concursul "Stelele Ştiinţei"

Scris de Miercuri, 01 Aprilie 2015
Concursul Internaţional "Stelele Ştiinţei", organizat de Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" şi Şcoala Gimnazială Nr. 28, în colaborare cu Institutul pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (IFLPR), se va desfăşura în perioada 3-4 aprilie. Festivitatea de deschidere va avea loc, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, vineri, 3 aprilie, începând…

TINERII ŞI ORAŞUL/ Cum te pregăteşti pentru o olimpiadă naţională

Scris de Marți, 31 Martie 2015
Olimpiada de limba franceză (care se va desfăşura anul acesta la Baia Mare) presupune mult efort atât din partea elevilor calificaţi, cât şi din partea profesorilor. Având în vedere timpul scurt dintre etapa judeţeană şi cea naţională, aproximativ o lună, pregătirea trebuie să fie intensă. Fiecare elev calificat la etapa…

TINERII ŞI ORAŞUL/ Antrenament pentru examenul de bacalaureat. Sunt sau nu indicate simulările?

Scris de Marți, 31 Martie 2015
* Elevii au descoperit necesitatea simulărilor pentru examen abia după susţinerea lor Când cineva rosteşte cuvântul “simulare”, elevii sunt cuprinşi de teamă şi nesiguranţă, întrucât nu se aşteaptă să fie suficient de bine pregătiţi în acest moment pentru un examen precum cel de bacalaureat. Însă este o experienţă cu adevărat…

Francofonia, sărbătorită prin dans şi muzică la Liceul de Artă

Scris de Miercuri, 25 Martie 2015
"Artă pentru francofonie" s-a numit spectacolul organizat de profesoara Ana Larisa Pelin în amfiteatrul Liceului de Artă "D. Cuclin". Alături de talentaţii artişti ai instituţiei gazdă şi-au dat concursul şi elevi de la Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu", Colegiul Economic şi Şcoala nr. 26. S-a recitat şi cântat în limba franceză,…

De ce scriu elevii gălăţeni în franceză pe tricouri şi baloane

Scris de Miercuri, 25 Martie 2015
Anul acesta, Luna francofoniei a fost marcată printr-un un picnic francofon care a avut loc în 20 de oraşe din România, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, marţi 17 martie. Elementul inedit al acestei manifestări au fost schimburile pe reţelele de socializare a poemelor de tip „haiku”. La Galaţi,…

Un elev de 15 ani, între şcoală şi pasiunea pentru fotografie

Scris de Miercuri, 25 Martie 2015
Radu este un adolescent plin de energie, responsabil, vesel, care ştie ce vrea de la viaţă. Radu Ionuţ Popa este elev în clasa a VIII-a la Şcoala nr. 25 din Galaţi, are note foarte bune şi îi place matematica. Îi mai place să călătorească, să cunoască oameni buni şi frumoşi,…

Cu Abecedarul la "A doua şansă". Au între zece şi 34 de ani şi sunt la ŞCOALA PRIMARĂ

Scris de Miercuri, 25 Martie 2015
* Lupta cu buchea cărţii, mai aprigă decât cea cu necazurile * La Şcoala nr. 18, o mână de tineri primesc a doua şansă pentru a se desprinde de sărăcia în care s-au născut * În numai doi ani, cu puţin efort, ei pot căpăta certificat că au absolvit patru…

Concurs pentru inspector general-adjunct şi director CCD. Miercuri începe înscrierea

Scris de Miercuri, 25 Martie 2015
Cadrele didactice care doresc să ocupe funcţia de inspector general-adjunct sau director al Casei Corpului Didactic trebuie să-şi depună dosarele la ISJ în perioada 25 martie - 5 aprilie. Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 20 aprilie – 29 mai, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Un…

TINERII ŞI ORAŞUL/ Studenţi de succes - Mihaela, spre avocatură cu 10 pe linie

Scris de Marți, 24 Martie 2015
Are aproape 23 de ani, un şir de experienţe frumoase în spate, iar anul trei de facultate l-a încheiat cu media 10. Peste câteva luni îşi va susţine licenţa şi spune că nu regretă nicio secundă că a ales să facă Dreptul în Galaţi. Mihaela Ropotan este ambiţioasă şi responsabilă…

"Când îţi doreşti cu adevărat, reuşeşti!". Care este Everestul elevilor tecuceni?

Scris de Vineri, 20 Martie 2015
Alpinistul Tiberiu Pintilie şi-a continuat prelegerile despre atingerea idealului pe care şi-l fixează fiecare. Pe 18 martie, gălăţeanul care a făcut parte din singura expediţie sută la sută românească pe Everest le-a vorbit elevilor de la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş din Tecuci despre idealuri, despre munca pe care trebuie să…
Pagina 162 din 222