Dragoş Homner, între sport şi performanţă şcolară

Dragoş Homner, între sport şi performanţă şcolară
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dragoş Homner, deşi abia în clasa a IX-a, este unul dintre cei mai organizaţi elevi pe care i-am întâlnit vreodată. Premiat de nenumărate ori la concursuri şi olimpiade, el reuşeşte să găsească în mod miraculos timp să şi practice două sporturi, dar şi să facă voluntariat la Esphere, o organizaţie care se ocupă cu educaţia non-formală.

Este înscris la karate de pe vremea când era la  grădiniţă şi este deţinător al centurii negre, cu multe premii naţionale în palmares. Anul trecut, echipa din care face parte a câştigat Cupa României, iar el a obţinut două medalii de bronz şi două locuri IV, ceea ce nu e de neglijat. Anul acesta, pentru că sezonul competiţional s-a suprapus peste cel al olimpiadelor şcolare, a fost nevoit să sacrifice ceva şi a renunţat la campionat. Nu-i pare rău, întrucât a reuşit să se claseze pe primul loc la lingvistică, matematică şi informatică. Al doilea sport la care se duce doar din plăcere este tenisul.

Visează să lucreze pentru Google

Secretul reuşitelor sale constă în planificarea minuţioasă a timpului. "Pentru olimpiade am început pregătirea încă de anul trecut, din noiembrie. Am un calendar de activităţi planificat în fiecare lună şi săptămână pe telefonul mobil. Sunt şi foarte ambiţios. Totdeauna îmi spun că dacă eu muncesc acum, în timp ce alţii dorm liniştiţi, e pentru ca eu să pot dormi liniştit mai tîrziu, în timp ce alţii muncesc pentru mine.

Îşi doreşte pe viitor să studieze informatica în Anglia şi se visează lucrând la Google. "Am văzut un film şi am rămas fascinat de această firmă. Apoi, am tot citit despre stilul de viaţă şi de muncă de acolo. Îmi place cum reuşesc să alterneze perioadele de distracţie cu cele de muncă foarte serioasă", spune Dragoş.


 

Citit 3023 ori Ultima modificare Marți, 31 Martie 2015 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.