EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
Concurs de brazi „inginereşti”, pentru elevi şi studenţi
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 16 Noiembrie 2022
Înscrierile pentru concursul cu premii „Brad-Engineering”, ajuns la a V-a ediție, vor avea loc în perioada 18-30 noiembrie. „Brad-Engineering”, organizat de Facultatea de Inginerie și Asociația Absolvenților Facultății de Mecanică, presupune parcurgerea a două etape: realizarea și expunerea brazilor neconvenționali şi donarea exponatelor. În competiție se pot înscrie echipe formate…
Laptele nu va ajunge prea curând în şcolile gălăţene
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 15 Noiembrie 2022
Programul "Lapte, corn şi măr" se derulează anul acesta cu întârziere în şcolile judeţului Galaţi. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Costel Fotea, ne-a declarat că, deocamdată, elevii vor primi doar corn şi măr, produse pentru care tocmai s-a încheiat licitaţia, la mai bine de două luni după începerea şcolii. Preşedintele CJ,…
Copiii au învățat lecția predării
Scris de Raluca Ichim Marți, 15 Noiembrie 2022
Două cadre didactice le-au predat copiilor de la Fundația "Inimă de Copil" Galați tainele profesiei lor. În cadrul Proiectului "Ziua Carierei II", cele două învățătoare voluntare ale fundației le-au vorbit copiilor de la centrul de zi despre toate secretele din spatele profesiei de educator, îndemnându-i pe învățăcei să urmeze o…
„Masă caldă” în 19 unități școlare gălățene
Scris de George Marinescu Luni, 14 Noiembrie 2022
Profesorul gălățean Onuț Atanasiu, vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților a anunțat luni, 14 noiembrie, faptul că 19 unități școlare din județ beneficiază de aproximativ 4,2 milioane de lei prin Programul-pilot „masă caldă” prin care se acordă un suport alimentar pentru preșcolari și elevi.Pe lista prezentată de deputatul…
Veşti proaste pentru elevi. Bursa socială nu poate fi cumulată cu bursa „Bani de liceu”
Scris de Roxana Artene Penciu Luni, 14 Noiembrie 2022
Noi vești proaste despre bursele copiilor, după întârzierile extrem de mari la plată, scrie evz.ro. Acum au apărut și condiții mai dure pentru a primi banii. Bursa socială nu poate fi cumulată cu bursa „Bani de liceu”, după ce ordinul 6203 din 4 noiembrie 2022, care stabilește criteriile pentru acordarea…
Nanotehnologie pentru purificarea apelor uzate. Proiect de cercetare la „Dunărea de Jos”
Scris de Daniela Stratulat Sâmbătă, 12 Noiembrie 2022
"Abordări avansate bazate pe nanotehnologie pentru purificarea apelor uzate de poluanții organici și monitorizarea acestora în corpurile de apă - 2SOFT/1.2/139" este proiectul de cercetare și de consolidare a cooperării între instituțiile de cercetare și educație din România și Republica Moldova în domeniul protecției mediului din regiunea Dunării de Jos…
150 de ani de la înființarea primei școli din comuna Fârțănești
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 10 Noiembrie 2022
Aproape toată suflarea din Fârţăneşti, profesori, elevi, părinţi, foşti profesori, foşti elevi, s-a adunat miercuri, 9 noiembrie, în curtea Şcolii Gimnaziale Nr. 1, pentru a sărbători cei 150 de ani de la înfiinţare. Primarul Adrian Filote şi-a dorit să facă din acest eveniment o sărbătoare şi a oferit tuturor diplome…
Târg Educaţional la Universitatea „Dunărea de Jos”
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 09 Noiembrie 2022
Peste 2.500 de elevi de clasele a XI-a și a XII-a din 30 de licee ale județului sunt așteptați joi, 10 noiembrie, la Târgul Educațional Student #UDJG de la Galați, pentru a afla detalii despre programele de studiu și condițiile de cazare din campus oferite de Universitatea "Dunărea de Jos"…
Emoţii de toamnă, în festival pentru pitici
Scris de Monica Iordache Miercuri, 09 Noiembrie 2022
Cum toamna ne oferă atâtea momente ce netezesc calea creativității și pe cea a nostalgiei, micii cursanți ai Grădiniței "Clever Kids" Galați s-au întrecut în reprezentații inedite, în cadrul Festivalului "Emoții de toamnă", ce a avut loc în incinta instituției. Copiii au prezentat momente artistice alături de cadrele didactice care…
Înscrieri pentru Concursul de Matematică „C.S. Calude”
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 09 Noiembrie 2022
Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" anunţă că au început înscrierile pentru Concursul Interjudeţean de Matematică "C.S. Calude". Elevii de la clasele IV-VIII care vor să participe pot depune cerere până pe data de 21 noiembrie. Proba individuală se va desfăşura pe 26 noiembrie, între orele 11,00 - 13,00. Afişarea rezultatelor de…
Liceenii au organizat o petrecere pentru copiii defavorizaţi
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 09 Noiembrie 2022
Membrii Clubului LEO Alpha Danubius Galați au organizat o petrecere, plină de surprize, pentru copiii de la Fundația "Inimă de Copil", cu ajutorul locului de joacă "Paul & Andra", care a oferit sala pe gratis. Voluntarii i-au întâmpinat pe micuți cu muzică, jocuri și mâncare. Aceștia au avut parte și…
Petiţie iniţiată de un elev din Galaţi
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 09 Noiembrie 2022
George Constantinescu este elev gălăţean cu medie peste 9,50, dar şi cu performanţe în domeniul muzicii uşoare. Pe lângă multele distincţii câştigate de George se numără şi un premiu la un concurs organizat de Ministerul Educaţiei, pentru care primeşte o bursă. El ar fi trebuit să beneficieze şi de bursă…
O zi bună de pus în cămările de bunătăţi ale sufletului. Daruri pentru copiii Grădiniţei din Smulţi
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 08 Noiembrie 2022
Cu flori în prag, zâmbete şi inimi larg deschise. Aşa ne-au aşteptat copiii de la Grădiniţa din Smulţi, care ştiau că venim cu daruri pentru ei, daruri pregătite de părinţii, copiii şi educatoarele de la Grădiniţele din Galaţi "Motanul Încălţat", "Voinicelul" şi "Alice". Dulciuri, fructe, rechizite, cărţi, jocuri şi jucării…
Noul ministru al Educației, despre uniformă și orele în trei schimburi
Scris de David Tudor, ELEV Vineri, 04 Noiembrie 2022
Uniforma școlară poate fi o opțiune atât timp cât nu devine un instrument de excluziune pentru elevi, a declarat noul ministru al Educației, Ligia Deca. Din punctul său de vedere, familiile care nu pot achiziționa o astfel de uniformă din cauza fondurilor insuficiente ar trebui să fie ajutate de către…
Halloween - dovlecii luminoşi
Scris de Liliana Leontiev Mihail Miercuri, 02 Noiembrie 2022
În urma semnării acordului de colaborare și de înfrățire cu Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Șendreni, județul Galați și Instituția Publică Gimnaziul Vărvăreuca, comuna Vărvăreuca, raionul Florești, Republica Moldova, pe 31 octombrie a avut loc o activitate comună cu genericul "Halloween – dovlecii luminoși". Desfăşurarea acestui program în parteneriat…
Incubator de programatori la Şcoala Nr. 29
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 02 Noiembrie 2022
Asociaţia Orizont 29 de la Şcoala Nr. 29 a câştigat o finanţare, prin programul "Meet and Code", pentru înfiinţarea unui incubator de programatori. "Scopul evenimentului este de a cunoaște, implementa, exersa, diferenția, mai exact, de a înțelege structurile de bază ale programării, respectiv, structura liniară, structura de decizie și structurile…
Ministerul nu recomandă orarul de iarnă
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 02 Noiembrie 2022
Ministerul Educaţiei a trimis o circulară inspectoratelor şcolare prin care cere unităţilor de învăţământ să nu scurteze programul de cursuri. „Ministerul Educației descurajează practicile unităților de învățământ care trec la «orarul de iarnă» și reduc durata orelor și a pauzelor”, se arată în nota ministerului. Oficialii instituţiei transmit că, „date…
Îndrumați de diriginte, au jurat credință patriei
Scris de Raluca Ichim Marți, 01 Noiembrie 2022
Patru tineri, absolvenți ai Liceului „Virgil Madgearu” din Galați, au devenit mândria școlii și a comunității, după ce au îmbrăcat haina militară. Pentru unii dintre ei a fost o dorință încă de pe băncile liceului, în timp ce pentru ceilalți „cheful” de militărie a venit după promovarea examenului de bacalaureat.…
Premii pentru elevii merituoși din mediul rural
Scris de George Marinescu Luni, 31 Octombrie 2022
Urmare aprobării unei hotărâri în acest sens în ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați de luni, 31 octombrie, un număr de 153 de elevi gălățeni, din mediul rural, au fost recompensați cu câte 1.500 de lei pentru rezultate foarte bune obținute la admiterea în ciclul liceal. Mai exact, aceștia…
Cursuri de prim ajutor la biologie
Scris de David Tudor, ELEV Luni, 31 Octombrie 2022
Odată cu modificarea Legii educației, potrivit unui proiect de lege din Camera Deputaților, în programa școlară, la ora de biologie elevii vor putea învăța noțiuni de prim ajutor. Noțiunile vor fi cuprinse în capitolul Anatomia și Fiziologia Omului, activitățile, teoretice și practice, fiind desfăşurate cu sprijinul specialiștilor. Cursurile vor putea…
Micuți fascinați de lumea cărților
Scris de Daniela Stratulat Luni, 31 Octombrie 2022
După jumătatea lunii octombrie, Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" a fost vizitată de preșcolarii de la Grădinița "Elena Doamna", coordonați de cadrele didactice Oana Enache și Elena Lemnariu. La compartimentul Împrumut la Domiciliu pentru Copii s-a auzit zumzet de pici curioși și plini de energie. Tema zilei a fost "Misterele Universului".…
Kituri studențești în valoare de 3.000 de lei
Scris de Viaţa liberă Luni, 31 Octombrie 2022
40 de boboci, studenți la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, au primit, recent, câte un kit al studentului, în valoare de 3.000 de lei, ce conținea un laptop, un rucsac și rechizite. Studenții sunt absolvenți de liceu din mediul rural (Măxineni - Brăila, comuna Grivița, Pechea, Dumitrești, Cudalbi, Vintilă…
Plantări de flori la Colegiul Naţional „A. I. Cuza”
Scris de David Tudor, ELEV Duminică, 30 Octombrie 2022
În ultima săptămână a primului modul din anul școlar, elevii din clasele a VI-a au ales să contribuie într-un mod pozitiv asupra mediului prin plantarea și îngrijirea zonei verzi din corpul B al colegiului. Profesor coordonator al activității a fost Mihaela Grecu, ajutându-i pe copii să amenajeze grădina cu plante.…
Studenții din Filipine poartă căști anti-copiat
Scris de David Tudor, ELEV Sâmbătă, 29 Octombrie 2022
După cum putem vedea în imagini, profesorii de la colegiul din Legazpi City au cerut ca elevii să poarte diferite cartoane, căști sau cutii pe cap, pentru a împiedica astfel copiatul la teste sau examene.Creatorul acestui proiect a căutat ceva atât pentru amuzament, cât și pentru practică pentru orele de…