Protest spontan la Calorgal. Angajații au întrerupt lucrul, nemulțumiți că nu și-au primit salariile

Protest spontan la Calorgal. Angajații au întrerupt lucrul, nemulțumiți că nu și-au primit salariile
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Aproximativ 20-30 de angajați ai Calorgal, care provin din producție, au întrerupt, vineri, lucrul, timp de câteva ore, nemulțumiți că se confruntă, din nou, cu întârzieri la plata salariilor. Muncitorii au părăsit punctele termice din mai multe zone ale orașului și au mers la sediul societății pentru a cere conducerii Calorgal banii care li se cuvin, potrivit unor surse. Oamenii au spus că refuză să mai intervină în cazul avariilor care se produc la rețeaua de distribuție a agentului termic.

Potrivit informațiilor noastre, angajații Calorgal pregătesc pentru luni un nou protest, la sediul societății, la care și-au anunțat prezența nu doar muncitorii, ci și personalul TESA. Asta în condițiile în care niciun reprezentant al societății nu a putut să le spună când își vor primi salariile, ci doar că "se fac eforturi".

Reamintim că angajații din producție au de încasat, în acest moment, avansul şi lichidarea aferente lunii noiembrie, iar personalul TESA - o parte din lichidarea pe luna octombrie şi avansul şi lichidarea pe luna noiembrie.

Primarul Ionuț Pucheanu declara, în urmă cu doar câteva zile, că salariații vor primi, în curând, o parte din sumele care li se cuvin, care să acopere "nevoile de moment" ale oamenilor: "Cunosc problemele de acolo. Abia acum ne-au venit banii din partea Guvernului care să acopere cheltuielile cu căldura, ceea ce înseamnă că vom degreva bugetul local şi vom găsi o formulă cât de curând de a transmite în conturile Calorgal ceva sume de bani, care să acopere nevoile de moment ale oamenilor. Nu vă pot promite că vom reuşi să ajungem cu plăţile la zi, dar mare parte din drepturile lor salariale va fi acoperită".

Citit 2446 ori Ultima modificare Vineri, 15 Decembrie 2017 16:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.