Amintiri din dictatură

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Forum economic româno-spaniol: Ambasadorul României la Madrid, Maria Ligor, a inaugurat, săptămâna asta, forumul economic cu tema "Implicaţii ale politicilor naţionale în domeniul energetic asupra siguranţei energetice internaţionale", la care au participat importante companii energetice din România şi Spania.

* Apăraţi de avocaţi din ţară: Avocaţii din România au de acum o nouă modalitate de comunicare cu alţi colegi ai lor din Europa, prin intermediul internetului, în cadrul proiectului „PenalNet" lansat la Madrid, un proiect care permite transmiterea de informaţii, avocaţii înscrişi beneficiind de un sistem computerizat şi de o semnătură electronică pentru a accesa baza de date.

* Concurs literar: Asociata culturală „Carpatina" din Torino oraganizează un concurs literar intitulat „Amintiri din dictatură" care va reda într-o carte istoriile personale trăite de români în timpul comunismului. Concursul se adresează tuturor cetăţenilor români care locuiesc în Italia şi are ca scop realizarea unei cărţi-mărturie ce se axează pe istoriile personale din perioada dictaturii comuniste din România. Cartea marchează, totodată, şi împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din 1989. Povestirile trebuie trimise până la data de 15 octombrie la adresa Via Cuneo n. 5 bis/D 10152 Torino (TO) sau la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

* Se închide sezonul la Hamilton: Asociaţia Culturală Română din Hamilton, Canada, organizează pe data de 4 octombrie, de la ora 14:30, "Banchetul de închidere a Sezonului de Vară" la Câmpul Românesc.

* „Internazionale a Ferrara”: Câţiva scriitori şi jurnalişti români vor participa între 2 şi 4 octombrie la evenimentul intitulat `Internazionale a Ferrara`, eveniment internaţional care va reuni jurnalişti din întreaga lume.

* Festivalul Filmului Românesc în Cipru: Cea de-a patra ediţie a Festivalului Filmului Românesc în Cipru se va derula în perioada 2 - 8 octombrie la Nicosia. Filmele care vor rula la Cinematograful Pantheon din Nicosia (Str. Diagorou nr. 29) sunt „Hârtia va fi albastră" şi „Boogie", ambele de Radu Muntean, „Weekend cu mama", de Stere Gulea, „Orient Express", de Sergiu Nicolaescu, „Îngerul necesar", de Gheorghe Preda „Călătoria lui Gruber", de Radu Gabrea, şi „Întâlniri încrucişate", de Anca Damian.

* Colocviu la Paris: Comitetul de istorici franco-români, sub egida Institut de France - Fundaţia Simone şi Cino Del Duca şi cu sprijinul Ambasadei României la Paris, organizează la finele acestei săptămâni în capitala Franţei o nouă ediţie a colocviului «Franţa şi România, între Congresul de la Berlin şi anul 1900».

Citit 639 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.