Ziua vârstnicilor, cu mistere

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Apel pentru gratuitate la muzee *

1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, va fi onorată şi de Organizaţia de Pensionari de la PD-L Galaţi cu un program misterios în două trepte.

Cum dna Aneta Valasiade, preşedinte executiv al Organizaţiei Pensionarilor şi Oamenilor de Vârsta a Treia, care a făcut declaraţia, a preferat să păstreze secretul („Păi, dacă-i surpriză, trebuie să rămână surpriză”), nu-i putem informa pe pensionarii gălăţeni decât în privinţa programului şi a faptului că probabil se vor putea întâlni şi cu alţi pensionari.

Deci, joi, 1 octombrie, dimineaţă la 10,30,  o primă surpriză îi aşteaptă pe pensionari la Clubul Înţelepţilor din Palatul NAVROM. O altă surpriză urmează la 13,30, în aceeaşi zi, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. După care urmează un spectacol. Trebuie să cădem de acord că o surpriză ar fi… chiar să nu se întâmple nimic.

Preşedinta executivă a făcut ieri şi un apel către autorităţi, aceea de a le permite pensionarilor, de ziua lor, să intre gratuit la muzee şi în special la Grădina Botanică. Mesajul ar putea fi preluat însă mai eficient de directoarea PD-L de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.

Citit 708 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.