Un şofer în vârstă de 36 de ani a reuşit o nedorită performanţă de a puncta nu mai puţin de trei pagube după ce s-a urcat băut la volan. În timp ce circula pe DJ 251 G, de la Valea Mărului către Corni, bărbatul nu a ţinut cont de vizibilitatea redusă şi de carosabilul umed şi a condus cu o viteză suficient de mare cât, la un moment dat, să "zboare" de pe şosea şi să se oprească într-o troiţă aflată lângă drum. După ce şi-a făcut maşina praf şi a suferit leziuni, poliţiştii i-au dat vestea că alcoolemia de 0,32 la mie, pe care i-au depistat-o la testarea cu fiola, impune şi prelevarea de probe de sânge, ceea ce i-ar putea atrage un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. Până una alta, el este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Beat la volan, s-a oprit într-o troiţă Scris de Mariana Constandache
