Până la 38.000 euro, pentru o afacere nouă

Până la 38.000 euro, pentru o afacere nouă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

312 persoane din Regiunea Sud-Est vor fi sprijinite ca, în perioada mai - august 2018, să își asume un proiect antreprenorial, prin cursuri și consultanță gratuite, în vederea formulării unui bun plan de afaceri. În final, cele mai bune 37 de planuri de afaceri vor fi selectate pentru a fi finanțate cu până la 38.000 de euro. Despre toate acestea s-a vorbit ieri, la Hotel "Galaţi Centrum", de Asociațiile C4C - Communication for Community şi Centrul de Resurse pentru Organizațiile Studențești, cele două organizaţii care implementează proiectul Lin Start-up, contractat în cadrul Apelului România Start-Up Plus.

Poţi fi unul dintre cei 312 "finalişti" dacă ai domiciliul sau reşedinţa într-unul din cele şase judeţe ale Regiunii Sud-Est (Galaţi, Brăila, Buzău, Constanţa, Tulcea sau Vrancea) şi vrei să înfiinţezi o afacere non-agricolă în mediul urban, dacă nu faci parte din grupul tinerilor NEET şi nu ai beneficiat de alte finanţări prin POCU sau POSDRU.

Cei care nu vor prinde unul din cele 37 de locuri finanţate cu până la 38.000 de euro vor primi câte un premiu de consolare, cu o valoare de 300-500 de lei. Mai multe amănunte, pe site-ul proiectului: linstartup.ro.

Citit 2009 ori Ultima modificare Joi, 15 Martie 2018 17:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.