Se înmulţesc şoferiţele beţive în traficul gălăţean

Se înmulţesc şoferiţele beţive în traficul gălăţean
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Reprezentantele sexului frumos, deţinătoare sau nu de permis de conducere, sunt tot mai des prinse conducând maşini, în stare de ebrietate. După ce zilele trecute o sexagenară din Nămoloasa a fost depistată conducând deşi avea o alcoolemie în aerul expirat de peste 0,90 la mie, încă o femeie a picat în ruşinea de a fi catalogată drept "turmentată la volan". Este vorba despre o localnică din Tuluceşti, trasă pe dreapta pe o stradă din comună de polţiştii din sat. Oamenii legii au constatat nu doar că femeia nu poseda permis de conducere, ci şi că avea o alcolemie în aerul expirat de aproape 0,4 la mie. Femeia a ajuns la spital pentru probe biologice şi este acum cercetată penal, la fel ca alţi doi şoferi bărbaţi, traşi pe dreapta la Tecuci şi Tg. Bujor şi care aveau alcoolemii de 0,42 şi, respectiv, 0,67 la mie. Recordul absolut la Galaţi în materie de alcool la volan în rândul femeilor îl deţine o profesoară de 40 de ani, care s-a răsturnat cu maşina la intrarea în oraş, având o alcoolemie în aerul expirat de 1,32 la mie, iar în sânge, de 2,5.

Citit 3575 ori Ultima modificare Marți, 31 Iulie 2018 21:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.