Cei mai mulţi români cred că lucrurile merg mai rău decât înainte de 1989

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei mai mulţi români consideră că lucrurile merg mai rău acum faţă de înainte de 1989 în toate domeniile, excepţie făcând relaţiile internaţionale, potrivit unui sondaj realizat în perioada 15-19 octombrie de Biroul de Cercetări Sociale.

Astfel, 60,9 la sută dintre respondenţi consideră că situaţia este mai proastă acum decât înainte de 1989 în ceea ce priveşte moralitatea oamenilor politici şi numai 10,8 la sută au spus că este mai bună.

În ceea ce priveşte respectarea legilor, 65,2 la sută dintre cei intervievaţi au declarat că lucrurile merg mai rău acum, iar în privinţa ordinii publice 58,4 la sută au avut o părere similară.

Şi în legătură cu economia, 63,9 la sută dintre cei care au participat la sondaj au spus că lucrurile merg mai prost acum, poziţie ce a fost adoptată şi de 51,1 la sută dintre respondenţi în privinţa protecţiei sociale şi de 55,2 la sută dintre cei intervievaţi referitor la aspectul politic.

Doar în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale 37,6 la sută dintre respondenţi au spus că lucrurile merg mai bine acum, faţă de 34,1 la sută care au avut o opinie contrară.

Cu toate acestea, 60,2 la sută dintre respondenţi nu ar prefera ca România să revină la rânduielile din vremea lui Ceauşescu, acest lucru fiind dorit de doar 22,3 la sută dintre participanţii la cercetare.

Pentru 42,2 la sută dintre cei intervievaţi, viaţa lor şi a familiei lor este mai grea acum decât înainte de 1989, mai uşoară fiind pentru 30,7 la sută dintre ei şi la fel, pentru restul de 27,1 la sută.

În opinia a 37,7 la sută dintre cei intervievaţi, evenimentele din decembrie 1989 au reprezentat o revoluţie, pentru 24,7 la sută au fost un complot pus la cale din interior, iar după părerea a 20,7 la sută - un complot pus la cale din exterior, restul de 16,9 la sută afirmând că „nu ştiu”.

40,3 la sută dintre cei intervievaţi consideră că răsturnarea vechiului regim comunist a fost în folosul ţării, 35,7 la sută că a fost în dauna acesteia, iar 24 la sută nu ştiu cum să răspundă la această întrebare.

În legătură cu împuşcarea soţilor Ceauşescu, 73,4 la sută dintre cei intervievaţi consideră că aceştia nu trebuiau executaţi, iar 12 la sută că „şi-au meritat soarta”.

48,4 la sută dintre intervievaţi simt nevoia să înţeleagă mai bine cele întâmplate în decembrie 1989, iar 33,6 la sută nu simt această necesitate.

În privinţa rolului jucat de Securitate în evenimentele din decembrie 1989, 30,2 la sută dintre respondenţi au spus că acesta a fost unul negativ, iar 19,5 la sută că a fost unul pozitiv. 7,8 la sută dintre respondenţi consideră că Securitatea nu a jucat niciun rol în evenimentele din decembrie 1989, iar 42,6 la sută au spus că „nu ştiu”.

Întrebaţi „care dintre preşedinţi a făcut cele mai multe eforturi pentru pentru aflarea adevărurilor despre evenimentele din 1989?”, cei mai mulţi dintre respondenţi (40,9 la sută) au spus că „nici unul”.

Dintre cei care au indicat un nume, 14,8 la sută l-au menţionat pe Traian Băsescu, 11,7 la sută pe Ion Iliescu, iar 10 la sută pe Emil Constantinescu.

La sondaj au participat 1.222 persoane în vârstă de peste 18 ani.

Citit 920 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.