O gălățeancă, în echipa Irinei Rimes la Vocea României (VIDEO)
Foto: Pro Tv

O gălățeancă, în echipa Irinei Rimes la Vocea României (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Gabriela Munteanu în vârstă de 18 ani, din Galaţi, are toate motivele din lume să nu uite momentul copleşitor pe care l-a trăit la audiţiilor pe nevăzute de la „Vocea României”! Nu doar pentru că vocea ei delicată şi interpretarea ei plină de emoţie a impresionat juriul, iar Smiley şi Irina Rimes s-au luptat pentru a o avea în echipa lor, iar cea din urmă a câştigat-o! Ci pentru că a avut şansa de a cânta împreună cu Irina Rimes piesa „Bolnavi amândoi”.

„Cânt de micuță, mai exact de la șase ani, de când am început să iau lecții de canto. Începând de atunci nu m-am mai oprit, am muncit mult. Sunt o fire foarte ambițioasă și vreau ca visul meu să se concretizeze: să fac muzică toată viața. Sunt convinsă că locul meu este pe scenă. Vocea României este, cu siguranță, un pas înainte în cariera mea. Am emoţii, mi se pare că etapa audiţiilor pe nevăzute este cumva copleşitoare. Însă mama mea mi-a dat un sfat foarte bun: « Gabi, tu ştii ce îţi doreşti, tu ştii că locul tău e aici, ştii că ai potenţial, trebuie să le demonstrezi tuturor că poţi »! O să fie cel mai important moment din viaţa mea de până acum, aşa că vreau să-l fac să fie unul de care să-mi amintesc cu drag, să nu am regrete, să dau tot ce e mai bun din mine!”, a mărturisit, înainte de a urca pe scenă. Gabriela Munteanu.

Gălăţeanca a ales să cânte o piesă în limba română, „Bolnavi amândoi”, compusă de Irinei Rimes, care face parte din juriul concursului. Gabriela l-a cucerit în primul rând pe Smiley, care a apăsat pe buton şi a revendicat-o în echipa lui. La scurt timp și scaunul Irinei Rimes s-a întors, intrând în competiţie cu Smiley pentru vocea gălăţencei.

„Gabriela Munteanu ai cântat foarte frumos! Mie mi-a plăcut foarte tare vocea ta, m-aş bucura să am o voce ca a ta la mine în echipă!, i-a spus Smiley.

Gabriela şi-a motivat alegerea piesei: emoţia pe care o transmite şi convingerea că e important, ca artist, să transmiţi emoţie.

Irina Rimes i-a lansat o invitaţie: să cânte un pic altfel piesa şi a i-a sugerat: „Cântă refrenul acesta pentru tine, nu pentru ei. Ei deja ştiu că ai o voce foarte bună”. „Cântă-l pentru mine, te rog”, a insistat Smiley.

Duetul Gabrielei cu Irina a sunat minunat, dar a venit şi momentul deciziei: „Vă mulţumesc amândurora că v-aţi întors. Fiecare dintre voi mă ajută să cred mai mult în propriile forţe. Aleg să fac parte din echipa Irinei”, a anunţat gălăţeanca.

„Când a cântat Gabriela piesa „Bolnavi amândoi” m-am simţit mândră pentru că fiecare piesă pe care o fac este un copil de-al meu şi eu ţin foarte mult la copiii mei”, a mărturisit Irina Rimes.

„A fost copleşitor! Sunt fana ei, e super tare să cânţi cu Irina! E un moment care o să-mi rămână în memorie!”, a mai spus Gabriela.

Noi îi dorim să ajungă cât mai departe la Vocea României.

Citit 7145 ori Ultima modificare Luni, 15 Octombrie 2018 09:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.