Evaluaţi acest articol
(20 voturi)
1 comentariu

Cu mare bucurie am fost sâmbătă, 20 octombrie, martorii încă unei nunţi din familia "Vieţii libere" şi a presei gălăţene. Colegul nostru, Remus Basalic, şi aleasa inimii lui, Iuliana Chitic, reporter la Digi 24 Galaţi, ne-au chemat să le fim alături în momentul în care au spus "Da" drumului împreună în viaţă, îndrumaţi, cu dragoste şi puterea exemplului personal, de naşii lor, Carmen şi Tudor Neacşu, ea, un minunat artist plastic şi nu numai, iar el, desigur, colegul nostru de presă, actualmente la Digi 24 Galaţi.
Iuliana şi Remus au avut parte sâmbătă de sprijinul necondiţionat al familiei şi al prietenilor. Toţi cei care li s-au alăturat, atât la cununia civilă, cât şi la cea religioasă, de la frumoasa Biserică "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", dar şi mai târziu, la petrecerea care a ţinut până dimineaţă, au avut permanent un zâmbet şi pe buze şi, cu siguranţă, şi în suflet. S-a dansat şi s-a petrecut frumos, aşa cum şi-au dorit mirii, părinţii lor şi naşii, toată lumea aşezând astfel o cărămidă la temelia casei de piatră pe care cu toţii le-o dorim Iulianei şi lui Remus. Să fie sănătoşi, să se respecte şi să se iubească mereu ca acum!

Citit 3519 ori Ultima modificare Vineri, 26 Octombrie 2018 00:40

1 comentariu

  • postat de Cristi Sâmbătă, 27 Octombrie 2018 08:41 90.95.250.*** Link la comentariu
    1
    2

    Casa de Piatra! Sa nu uitati sa completati cat au costat fotografii:))

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro