A murit asfixiat în propria locuință

A murit asfixiat în propria locuință
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, care locuia într-un apartament situat la etajul patru din 10 al unui bloc din cartierul Mazepa, a murit asfixiat în propria locuință. Asta după ce bărbatul, care era cel mai probabil băut, a inhalat fumul emanat de un început de incendiu.

Pompierii, alertați de vecini, au ajuns de urgență la fața locului, dar intervenția lor a fost foarte scurtă. În camera plină de hârtii și gunoaie ardeau mocnit câteva lucruri, chiar lângă trupul bărbatului.

”A fost vorba doar despre un început de incendiu. Nu s-a impus evacuarea locatarilor din bloc. Camera în care a fost găsit bărbatul era plină de gunoaie, dar doar câteva dintre el erau arse mocnit și au degajat fum”, ne-a explicat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Se pare că o țigară aprinsă, căzută printre gunoaie a fost cauza acestei tragedii.

Citit 4247 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Decembrie 2018 19:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.