A făcut accident la beţie

A făcut accident la beţie
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un gălăţean de 28 de ani a ajuns să dea cu subsemnatul la poliţie după ce s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident soldat cu rănirea unui alt conducător auto. Impactul dintre cele două autoturisme a avut loc în zona intersecţiei străzilor Gheorghe Doja şi Siderurgiştilor.

Conform primelor concluzii, şoferul de 28 de ani ar fi virat la dreapta de pe Siderurgiştilor fără a reduce viteza şi a derapat, intrând pe contrasens. A lovit frontal maşina condusă de un bărbat de 43 de ani, care a suferit leziuni ce nu au necesitat internarea în spital.

Poliţiştii au stabilit că şoferul care a provocat impactul avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,64 la mie, motiv pentru care i-au deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.  

Citit 1661 ori Ultima modificare Luni, 07 Ianuarie 2019 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.