Manifestări de Ziua Mondială a Zonelor Umede

Manifestări de Ziua Mondială a Zonelor Umede
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziua Mondiala a Zonelor umede, celebrată în fiecare an pe 2 februarie, va fi marcată de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi, pe 1 februarie, prin participarea la activitatea "Ghizi-juniori pe lângă ape", organizată de către Şcoala Gimnazială Nr. 33, precum şi, pe 2 februarie, ca partener alături de Asociaţia "Tinerii şi Viitorul", în cadrul unui simpozion internaţional dedicat acestui eveniment - "Stop the loss of wetlands", ajuns la cea de-a opta ediţie şi organizat la Liceul Tehnologic de Marină Galaţi.

Tema acestui an, "Zonele Umede şi schimbările climatice", a fost aleasă în vederea iniţierii de acţiuni împotriva degradării zonelor umede, care stochează cantităţi mari de apă şi atenuează atât impactul inundaţiilor, al secetelor severe, cât şi al furtunilor violente, survenite în urma manifestărilor climatice extreme, respectând astfel misiunea Convenţiei Ramsar, semnată în localitatea cu acelaşi nume, în Iran, în 1971, prin care a fost desemnată această zi. Obiectivul declarat al Convenţiei Ramsar constă în conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede, cu fauna şi flora specifice, care servesc ca habitat al păsărilor acvatice.

Citit 1170 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2019 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.