Concert religios dedicat Sărbătorilor de Florii şi de Paşti

Concert religios dedicat Sărbătorilor de Florii şi de Paşti
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" a pregătit un spectacol închinat sărbătorilor de Florii şi de Paşte, un amplu concert care care reuneşte trei coruri ce aparţin unor instituţii diferite, spectacol conceput şi regizat de maestrul Dan Eugen Drăgoi.

Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 19,00, melomanii sunt aşteptaţi la spectacolul "Florilegiu", susţinut de orchestra simfonică a Liricului Gălăţean, corul acestei instituţii (dirijor Daniel Nistor), corul Facultăţii de Arte din Galaţi (dirijor Cristian Dumea) şi corul Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Andrei" (dirijor Adrian Marin). Vor urca pe scenă şi soliştii: Mihaela Alexa, Rodica Ştefania Ştefan, Florentina Soare, Antonia Cosmina Stancu, Florin Bobei şi Alin Munteanu. Versurile vor fi recitate de Lică Dănilă, de la Teatrul Dramatic "Fani Tardini".

Programul concertului cuprinde lucrări muzicale din repertoriul universal, psalmi şi cântări religioase, dar şi momente poetice. Întregul concert a fost conceput şi orchestrat de maestrul Dan Eugen Drăgoi, sub bagheta căruia va evolua întregul ansamblu muzical. Dan Eugen Drăgoi este doctor (cu „Magna cum laudae“) în Muzică, este dirijor al Corului Catedralei Arhiepiscopale, dirijor al Teatrului Muzical „N. Leonard“ din Galaţi, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, membru al Comisiei Naţionale de Muzică Bisericească (Patriarhia Română), fost inspector şcolar de specialitate pentru Arte, lector dr. la Universitatea „Dunărea de Jos“, preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Profesorilor de Arte, este atestat în Teologie, licenţiat în Muzică bizantină şi în Dirijat cor academic.

Pentru spectatorii gălăţeni, concertul va fi o ocazie de a se bucura prin muzică şi poezie miracolul Învierii.

Preţul unui bilet întreg este de 21,6 lei, iar unul cu reducere, pentru elevi, studenţi şi pensionari, este 10,8 lei.

Citit 2131 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2019 11:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.