În aşteptarea împărăteştii Sărbători a Naşterii Pruncului din Betleem, fiecare creştin face ultimele pregătiri de sărbătoare. Mâine este Ajunul Crăciunului şi ultima zi din Postul Naşterii Domnului.
Momentul Întrupării Mântuitorului lumii era aşteptat de veacuri şi fusese anunţat şi pregătit de Dumnezeu Tatăl prin prooroci. Păcatul se înmulţise şi, la plinirea vremii, „Dumnezeu drăguţul” a trimis în lume pe Fiul Său, ca să Se Întrupeze, să Se facă om, să ne răscumpere păcatele şi să ne însoţească pe drumul către veşnicie.
Nu sunt multe referiri în Sfânta Scriptură despre acest moment, însă Sfânta Tradiţie a Bisericii Dreptmăritoare este extrem de bogată. Colindele noastre şi imnele liturgice din această perioadă istorisesc minunea din Betleem şi ne împărtăşesc totodată harul de viaţă dătător.
„Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit”, cântăm la Litia praznicului Naşterii Domnului. În învăţătura Bisericii noastre mărturisim că Mântuitorul S-a născut de la Duhul Sfânt şi din Preasfântă Fecioara Maria. Evanghelia însă ni-L prezintă pe Iisus Hristos şi ca Fiul al lui Iosif, Iosif devenind logodnicul Preacuratei Fecioare Maria după Bunavestire.
„Mântuitorul Iisus Hristos Se Naşte din Fecioară, fără tată pe pământ. Dreptul Iosif nu este tatăl Său după trup, ci tată adoptiv, pentru ca Maica Domnului să fie protejată de ocara publică, de vorba rea că ar fi născut un copil în afara căsătoriei, ne învaţă Prea Fericitul Patriarh Daniel”.
„În acelaşi timp, dreptul Iosif este tatăl adoptiv al lui Iisus sau ocrotitor al lui, pentru că Pruncul Iisus - ca orice copil - avea nevoie atât de iubirea mamei, cât şi de iubirea tatălui. El avea nevoie să fie crescut într-o familie, adică într-o stare a vieţii binecuvântată de Dumnezeu”.
În cele două milenii de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, multă cerneală a curs pentru ca să ni se spună că Mântuitorul lumii Iisus Hristos este o ficţiune, o simplă legendă; unii I-au negat divinitatea, alţii omenitatea.
Evanghelia de duminica trecută (Matei 1,1-25) îi contrazice pe cei care susţin că Fiul lui Dumnezeu nu a fost om adevărat. Referindu-se la genealogia Mântuitorului nostru, Evanghelistul ne relatează că Iisus Hristos, Cel Care Se naşte în Betleemul Iudeii, este „Fiul lui David, Fiul lui Avraam”.
David a fost strămoşul Mântuitorului nostru atât Iosif, cât şi după Fecioara Maria, ne spun Sfinţii Părinţi. Deci, rădăcinile pământeşti ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt împărăteşti. El are însă rădăcini cereşti, El S-a smerit pentru noi şi a coborât pe pământ într-o peşteră sărăcăcioasă a Betleemului, ca să ne mântuiască.
El este Fiul veşnic al lui Dumnezeu Tatăl, Care S-a coborât pe pământ, iar aceasta mărturisim în Simbolul de credinţă când rostim că Fiul lui Dumnezeu „S-a Întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om”.
Aceasta vine prin lumina cunoştinţei şi orice îndoială în legătură cu această revelaţie a Sfinţilor Părinţi vine din necredinţă. Dar, vine Crăciunul şi ne aduce Dar Ceresc pe Fiul lui Dumnezeu, iar noi - în imnele liturgice şi Sfânta Tradiţie, prin frumoasele colinde - mărturisim aceste adevăruri de veacuri.
Nu ne rămâne decât să-L primim cu bucurie şi credinţă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care coboară cu harul Duhului Sfânt în fiecare casă, în fiecare inimă „mititel şi-nfăşăţel, în scutec de bumbăcel”.
Armonia Betleemului trebuie să se regăsească în aceste zile în viaţa noastră, în ruga noastră, mai ales în faptele noastre. Pentru că, deşi va fi sărbătoare, suntem convinşi că sunt destule familii, destule bordeie fără o lumină aprinsă, fără pâine pe masă, fără bucurie în casă.
Dumnezeu ne-a iubit şi ne-a trimis ca dar ceresc pe Unicul Său Fiu născut din veşnicie. Noi, ca fii ai lui Dumnezeu - Cuvântul Întrupat, trebuie să-L primim pe Prunc, devenind prunci la suflet.
Să rămânem zilele acestea alături de cei dragi, dar mai ales să alergăm la cei singuri şi în nevoi.
