Griviţa. Preşedinte de secţie de votare înlocuit pentru că i s-a făcut rău

Griviţa. Preşedinte de secţie de votare înlocuit pentru că i s-a făcut rău
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

La secţia de votare nr. 320 din comuna gălăţeană Griviţa a fost numit un nou preşedinte. Motivul? Celui care ocupa această funcţie i s-a făcut rău în această dimineaţă. Colegii săi din secţie au informat Biroul Electoral Judeţean Galaţi (BEJ).

Potrivit BEJ, procesul de votare nu a fost întrerupt, atribuţiile fiind preluate, temporar, de locţiitorul acestuia, după care, conform legii 208, prin tragerea la sorţi de către reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, a fost numit un alt preşedinte al secţiei de votare. Niciun alt incident nu s-a înregistrat, deocamdată, în procesul de votare din judeţul Galaţi.

Toate 436 de secţii de vot s-au deschis la ora 7,00, astăzi, fiind aşteptaţi la urne, 523.316 cetăţeni înscrişi pe listele electorale permanente şi suplimentare. Între alegătorii aşteptaţi la urne se află şi trei cetăţeni înscrişi pe listele speciale, care locuiesc în comuna gălăţeană Nicoreşti dar care sunt cetăţeni ai altor state comunitare şi care, potrivit legii, au solicitat în scris, cu 60 de zile înaintea votului, că doresc să voteze candidaţii la Parlamentului European din România. (Anca Melinte)

În mai multe secţii de votare de pe raza municipiului Galaţi, au fost semnalate probleme [detalii]

La Vânători, vot fără incidente

La Vânători, unde votează mulţi dintre gălăţenii care şi-au construit case în zonă, dar şi cei din cartierul Brateş Lake Residence, lucrurile erau în parametri normali, în a doua jumătate a dimineţii.

"Secţia s-a deschis la ora șapte. La aceeași ora am avut și primul votant. Nu a avut loc niciun incident. A fost totul fluent. Au votat toate categoriile de vârstă, în special tineri. Până la ora 13,40, pe listele permanente, au fost înregistrați 280 de votanți, iar pe cele suplimentare, 42 pentru europarlamentare și 35 pentru referendum", ne-a declarat Viorica Goga, președintele secție de votare Vânători. (Elena Govaert)

CITEȘTE alte detalii despre alegerile europarlamentare şi referendumul naţional pentru Justiţie

Citit 2549 ori Ultima modificare Luni, 27 Mai 2019 01:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.