Regal de Rusalii la Biserica Romano-Catolică PSALTERION

Regal de Rusalii la Biserica Romano-Catolică PSALTERION
Concert Ansamblul PSALTERION
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Duminică, 9 iunie 2019, începând cu ora 12,00, la Biserica Romano-Catolică din Galaţi de pe strada Domnească, nr. 88, va avea loc Recitalul vocal-instrumental „ADIEMUS”, în interpretarea Ansamblului PSALTERION, coordonat de prof. dr. Gabriel Bulancea, prodecanul Facultății de Arte. Componența ansamblului este alcătuită din actorul Vasile Dănilă, soprana Adelina Diaconu, soliștii instrumentiști Ilona Văduva (vioară), Anișoara Negură (oboi), Cristian Dumea (orgă), Gabriel Bulancea (chitară), alături de studentele Elena Chirvase și Andreea Marin, de la Facultatea de Arte a UDJG.

În program regăsim prelucrări și aranjamente din creația compozitorilor Karl Jenkins, Francesco Maria Zuccari, Francis Poulenc, Astor Piazzolla, Manuel de Falla, Camille Saint-Saens, dar și texte din Francisc de Assisi, Augustin de Hipona, Nichita Stănescu, Tenesse Williams. Regia artistică este semnată de Adrian Mărgean, iar videoproiecțiile sunt asigurate de Victor Mihăilescu.

”Acest recital vine ca un dar de la Duhul Sfânt, în marea zi de Rusalii, pe care noi, romano-catolicii, o vom celebra duminică”, ne-a declarat Cristian Dumea, preotul paroh al comunității romano-catolice din urbe.

Citit 1684 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iunie 2019 17:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.