Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
5 comentarii

UPDATE, miercuri, 7 august 2019. Focar confirmat şi la Negrileşti. Autorităţile gălăţene au primit o nouă confirmare cu privire la prezenţa virusului pestei porcine în judeţ. De data aceasta este vorba despre o gospodărie din intravilanul comunei Negrileşti. Acesta a fost motivul pentru care autorităţile s-au întrunit în cadrul Comitetuiui Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În şedinţă a fost aprobat "Planul de măsuri la confirmare ca urmare a apariţiei focarului de pestă porcină africană într-o gospodărie din comuna Negrileşti. S-a decis astfel uciderea preventivă a suinelor din această localitate", se arată într-un comunicat al Prefecturii Galaţi.

De asemenea, ca în fiecare caz de până acum, s-a dispus şi interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar.

În Baza Naţională de Date, la Negrileşti sunt înregistrate 143 de curţi cu un efectiv de 464 de porci, echipele mixte acţionând pentru uciderea preventivă a animalelor încă de miercuri dimineaţă.

Comuna Negrileşti este a treia localitate gălăţeană care rămâne fără porci din cauza pestei porcine africane, după Oancea şi Slobozia Corni.

Reamintim că pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social şi economic major, întrucât nu există vaccin ori tratament pentru această boală.


UPDATE, duminică, 4 august 2019. Încă o localitate din judeţul Galați a rămas fără porci din cauza pestei | După ce sâmbătă autorităţile sanitar-veterinare au ucis toţi porcii din satul Slobozia Corni, comuna Ghidigeni, duminică a fost luată o decizie similară cu privire la suinele din localitatea Oancea. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, unde a fost aprobat Planul de măsuri la confirmare ca urmare a apariţiei focarului de pestă porcină africană într-o gospodărie din intravilanul comunei Oancea.

Astfel, „s-a decis astfel uciderea preventivă a suinelor din această localitate; interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar etc”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Galaţi.

Conform autorităţilor, îăn Baza Naţională de Date, la Oancea sunt înregistrate 52 de curţi cu un efectiv de 179 de porci.


Un sat din județul Galați rămâne fără porci din cauza pestei porcine (3 august 2019) Autoritățile s-au întrunit din nou, sâmbătă dimineață, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a aproba Planul de măsuri la confirmare ca urmare a apariției focarului de pestă porcină africană într-o gospodărie din satul Slobozia Corni (comuna Ghidigeni). În cadrul ședinței, s-a decis uciderea preventivă a suinelor din toate gospodăriile din această localitate.

Conform autorităților, în Baza Națională de Date, la Slobozia Corni sunt înregistrate 92 de curți cu un efectiv de 354 de porci, echipele mixte urmând să ucidă, preventiv, toate animalele.

De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis și interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor și altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieșirii animalelor din specia suine din exploatațiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploatației, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar etc.

Reamintim că pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social și economic major, întrucât nu există vaccin ori tratament pentru această boală.

CITEȘTE ȘI: Neutralizare prin ”focul şi para” gălăţenilor. Cenuşă ”la negru”, la Direcţia Sanitar Veterinară Galaţi

Citit 18308 ori Ultima modificare Miercuri, 07 August 2019 16:56

5 comentarii

  • postat de Ramona Joi, 08 August 2019 17:19 178.138.99.*** Link la comentariu
    0
    2

    Buna intrebare...De ce omoară porci din țară?pt ca e lumea prea proasta....inclusiv eu.cum sa omoare mistreți?le e greu sa se duca prin păduri.....asa foarte usor intra in curte porci in coteț....un glonț.,gata.Urmatorul la rând.....

    Raportează
  • postat de Matei Joi, 08 August 2019 06:36 93.122.248.*** Link la comentariu
    0
    1

    Si ideea este ca nici macar nu reusesc sa stopeze raspandirea bolii(desi nu cred ca se vrea asa ceva) ca de aproximativ un an si jumatate tot omoara porci prin toata tara dar boala se raspandeste in continuare. Ceea ce rezulta ca omorarea in masa o porcilor nu stopeaza boala nicicum atat timp cat mistretii umbla liberi purtand virusul cu ei.

    Raportează
  • postat de Ramona Joi, 08 August 2019 00:33 178.138.97.*** Link la comentariu
    0
    3

    Mare nesimțire mare.Sa vezi cum impuscau scroafe gestante sau cu purcei de 3zile...criminalii.LA vecina mea săracă pt ca sa opus ia luat tot din frigider...Tot.avea vinete si frunze de vită de vie in congelator și ia luat tot Si carne TOT.e corect asa ceva.....4 bucăți mi-a luat si mie 4...Cică te despagubeste....in ce an?niciodată

    Raportează
  • postat de Matei Sâmbătă, 03 August 2019 14:27 185.53.196.*** Link la comentariu
    1
    12

    Si de ce sa omori toata animalele din sat?....era de ajuns doar unde a fost gasita boala. Oricum mare manipulare si pesta asta. Si cum se face ca au inceput sa apara focare tot mai multe cum se apropie craciunul?

    Raportează
  • postat de ion 1907 Sâmbătă, 03 August 2019 12:29 89.136.231.*** Link la comentariu
    4
    15

    Se vrea distrigerea zootehniei romanesti. Cum va explicati ca peste tot apar focare? Se doreste ca sa nu mai fie lasat omul de la sat sa creasca porc in gospodarie. Taranilor li se ia si ultima sansa de supravietuire.

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro