Ministrul Sănătăţii anunţă controale în spitalele de psihiatrie

Ministrul Sănătăţii anunţă controale în spitalele de psihiatrie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, 21 august 2019, că, începând de săptămâna viitoare, vor fi făcute controale la toate spitalele de psihiatrie. Oficialul a spus şi că vor fi instituite noi măsuri de siguranţă, după tragedia petrecută recent la Săpoca.

"Am discutat cu inspectorul şef al Ministerului Sănătăţii (MS), care a conceput un plan de control, pe care îl voi vedea în cursul zilei de astăzi (miercuri - n.r.) şi de luni vor începe controale la toate spitalele de psihiatrie", a declarat Sorina Pintea, conform Agerpres.

Potrivit oficialului, de acum două luni au fost făcute analize privind personalul şi supraaglomerarea din aceste unităţi medicale. "Am început în urmă cu două luni, dar eu nu am considerat necesar să spun public ce fac şi ce planuri avem. Nu a fost vorba de controale, noi am făcut o analiză a personalului, a supraaglomerării, şi am pregătit nişte documente pe care să le discutăm împreună cu Ministerul Muncii pe partea de social, pentru că, ştiţi bine, pacienţii sunt externaţi, din punctul nostru de vedere, rolul nostru se termină acolo, ei sunt luaţi pe semnătură de familii, dar nu sunt monitorizaţi suficient", a afirmat Pintea.

Grad de ocupare de 60 la sută

"Sunt paturi libere, pentru că gradul de ocupare a spitalelor de psihiatrie din toată ţara este de aproximativ 60 la sută. (...) Per total. (...) Analizele trebuie făcute punctual: pe cronic, pe acuţi, pe măsuri de siguranţă şi asta am început să facem. (...) Societatea civilă care spune că trebuia să facem nu ştiu câte lucruri nu a făcut foarte multe propuneri. (...) Săptămâna viitoare am convocat o întâlnire între Comisia de psihiatrie a MS, reprezentanţii societăţii civile, unii dintre ei fiind extraordinari, cu care am mai avut contacte şi care au avut nişte idei, dar vreau să chem la această întâlnire şi medici care lucrează efectiv în aceste secţii", a susţinut Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, sunt spitale pentru care au fost alocate fonduri, dar nu au fost făcute investiţii. "Pot să vă dau exemple unde s-au făcut alocări bugetare şi până în prezent nu sunt făcute nici măcar procedurile. (...) Am să fac o listă neagră a celor care nu au înţeles ce au de făcut. (...) Există nişte măsuri coercitive pe care le vom lua. Dacă nu putem noi, pentru că nu sunt în subordinea ministerului, atunci vom transmite Consiliilor Judeţene sau Consiliilor Locale", a arătat Sorina Pintea.

Pacienţii cer reformă

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) solicită pedepsirea vinovaţilor în cazul Spitalului Săpoca şi cere Ministerului Sănătăţii (MS) un plan de măsuri concrete de reformă pentru spitalele de psihiatrie. "Credem că este momentul să fie analizate în mod realist şi transparent cauzele şi să se ia măsuri generale (nu doar pentru Spitalul Săpoca) care să înlăture în viitor posibilitatea unor asemenea tragedii", se arată într-un comunicat de presă la COPAC.

Coaliţia afirmă că a constatat încă o dată că siguranţa pacienţilor şi chiar viaţa acestora este "pusă în pericol" în spitalele de psihiatrie din România. Preşedintele COPAC, Radu Gănescu, a declarat că este nevoie de personal suficient şi calificat pentru problemele specifice unui astfel de spital.

"Să fii pacient în Romania internat într-un spital public şi să fii omorât fără ca nimeni să poată interveni este ceva abominabil, chiar şi pentru o societate medievală. Demisia este egală cu zero în faţa aparţinătorilor, este mai mult o sfidare. Credem că este nevoie de personal suficient şi calificat pentru problemele specifice unui spital de psihiatrie şi fiecare trebuie să îşi asume şi să răspundă pentru ceea ce fac sau nu fac", citat de Agerpres.

Citit 987 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Septembrie 2019 16:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.