UPDATE. Şoferul Mercedesului strivit de o betonieră în zona staţiei Peco de la Şendreni precum şi un adolescent, pasager în autoturism, au murit, în ciuda eforturilor echipajelor de intervenţie. Alţi doi bărbaţi, aflaţi în maşină, au leziuni grave, medicii încercând să îi menţină în viaţă.
Potrivit primelor informaţii furnizate de Poliţia Rutieră, tragedia a fost posibilă pe fondul unei neacordări de prioritate din partea şoferului care şi-a pierdut viaţa. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, conducea maşina dinspre Şendreni către Galaţi şi la intersecţia DN 25 cu DN 2B nu a acordat prioritate betonierei conduse de un bărbat de 61 de ani, care venea dinspre Galaţi şi vira la stânga, spre Brăila. În urma impactului deosebit de puternic, Mercedesul oprindu-se sub cabina betonierei, toate cele patru persoane din autoturism au fost rănite, una rămânând încarcerată. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Încă un deces în urma accidentului de la Şendreni [detalii] ”Intersecţia morţii” a fost modificată. Resistematizare aprobată după tragedii în lanţ [detalii]
Traficul rutier este îngreunat la acest moment pe DN 25 din cauza uni grav accident de circulaţie produs pe raza comunei Şendreni, în zona staţiei Peco. Potrivit primelor informaţii, din impactul în care au fost implicate o betonieră şi un autoturism Mercedes, patru persoane au fost rănite, una dintre ele fiind încarcerată. Echipajele ISU şi SMURD intervin la faţa locului pentru salvarea victimelor.
Vom reveni.