* Maşină incendiată intenţionat în Micro 18 * Foc stins cu zăpadă aruncată cu lopeţile, la Cerţeşti * Două locuinţe arse din cauza rufelor puse la uscat pe sobă * Patru incendii la Galaţi – şapte în judeţ * Coşurile de fum defecte – cauzele principale ale focurilor * Vestea bună – nici o victimă *
Zece incendii în decurs de trei zile! Pompierii gălăţeni au avut de muncă în trei zile de frig cumplit cât alţii într-o lună. Asta, pe când gălăţenii nu ştiau cum să se adăpostească mai bine în casă, exact pe vreme de cod galben de ger.
Începând de sâmbătă până luni noaptea, autospecialele Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi au străbătut oraşul şi judeţul în lung şi în lat.
Patru incendii au făcut prăpăd în Galaţi, restul intervenţiilor petrecându-se în judeţ.
Sâmbătă – foc la Furcenii Noi
Locuinţa lui Mihai Cicu din satul Furceni Noi, comuna Cosmeşti, a cuprinsă de flăcări sâmbătă, la ora 14,13, din cauza coşului de fum defect.
Pompierii au reuşit stingerea focului în decurs de o oră şi jumătate, timp în care acoperişul casei a fost grav deteriorat.
Galaţi
10 metri pătraţi de acoperiş au ars la locuinţa lui Ştefan Stângu, din Galaţi, într-un incendiu izbucnit la ora 17,48 şi lichidat la ora 18,40. Şi aici, cauza flăcărilor a fost coşul de fum defect.
Cerţeşti
Lui Marcel Gologan, din Cerţeşti, i-au ars 80 de metri pătraţi de acoperiş, 60 de metri pătraţi de plafon, două uşi şi opt geamuri, pereţii locuinţei fiind şi ei grav deterioraţi de foc.
Autospeciala pompierilor nu a putut ajunge la casa incendiată, sâmbătă noaptea, la ora 22, din cauza drumului blocat de căderile de zăpadă. Maşina pompierilor a rămas la 600 de metri de casă.
Focul a fost stins de 16 oameni – 6 pompieri şi 10 lucrători de la Serviciul Voluntar din localitate - înarmaţi cu lopeţi, care au aruncat zăpadă peste flăcări până la ora 1,15 noaptea.
Vinovat pentru producerea incendiului a fost coşul de fum defect.
Duminica pompierilor începe la Galaţi
Nici nu începuse bine ziua de duminică, că alarma ISU a sunat la ora 2,10. Locuinţa lui Gheorghe Şerban fusese incendiată din cauza rufelor puse la uscat în apropierea sobei.
Au ars haine, mobilier, plafonul şi pereţii camerei. Pompierii au reuşit să stingă flăcările la ora 2,40.
Şiviţa
Acasă la Manolache Cotloguţ, din Şiviţa, comuna Tuluceşti, tot coşul de fum a fost cel care era pe punctul de a declanşa un incendiu nimicitor.
La ora 2 noaptea pompierii ajungeau la locul faptei, reuşind stingerea în scurt timp a flăcărilor.
Corod
Atelierul de tâmplărie al lui Maricel Cristea din Corod a luat foc tot la ora 2,00 noaptea.
Pagubele au fost imense: au ars 235 de metri pătraţi de acoperiş, garajele, camerele anexe, 220 de metri pătraţi de plafon, 1,5 tone de cărbune, 169 de metri pătraţi de parchet depozitat în atelier, mobilier şi utilaje.
La ora 4, flăcările erau stinse, şi în acest caz coşul de fum a fost cel care a aruncat scânteia declanşatoare a iadului.
Măstăcani
Şi la Măstăcani au vrut oamenii să-şi usuce rufele pe sobă: Ionel Roja a suprasolicitat soba cu haine puse la uscat.
La ora 20,50 pompierii interveneau pentru stingerea focului, operaţiunea terminându-se la ora 21,30. Au ars podul casei şi mobilierul.
Luni – foc la Galaţi
Casa lui Eugen Mihăilescu şi a lui Petrişor Ungureanu din Galaţi a fost cuprinsă de flăcări la ora 0,55.
Pompierii au concluzionat că incendiul a izbucnit din cauza coşului defect şi suprasolicitat din partea de casă a lui Eugen Mihăileanu, focul propagându-se şi în partea de casă a lui Patrişor Ungureanu.
Lui Eugen Mihăileanu i-au ars 140 de metri pătraţi de acoperiş arterial, mobilier, 40 de metri pătraţi de plafon şi 100 de kilograme de textile.
Vecinului de casă i-au ars 120 de metri pătraţi de acoperiş, 20 de metri pătraţi de plafon şi mobilier, incendiul fiind stins abia în jurul orei 3 noaptea.
Mihail Kogălniceanu
La ora 1,35 noaptea, lui Constantin Mardare din satul Mihail Kogălniceanu, comuna Smârdan, i-a căzut un lemn incandescent din sobă, fapt care a declanşat focul.
În faţa sobei erau puse la uscat restul lemnelor de încălzit, incendiul fiind lichidat de pompieri la ora 2,00 noaptea.
Trei maşini în flăcări (Foto 1, 2, 3)
În Dunărea, Micro 18, în spatele fostei fabrici de pâine, un Volkswagen Golf, A 305 DG, aparţinându-i gălăţeanului Liviu Crihană a fost incendiat intenţionat – conform concluziilor ISU -, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor la ora 3,10.
Incendiul s-a propagat şi la o Skoda Octavia GL 07 MRY şi la o Dacia Super Nova GL 66 JJJ, aflate în imediata vecinătate a Volkswagenului.
Maşina incendiată a ars în proporţie de 80 la sută, fiind practic transformată în scrum.
„Suprasolicitarea surselor de încălzire - principala cauză a incendiilor în acest sezon geros - a declanşat această serie de incendii”.
„Focurile de iarnă sunt mai greu de stins pentru că se dezvolta mai întâi în exteriorul casei, iar oamenii sunt în casă. Când sunt observate flăcările, acoperişul este aproape întotdeauna deja distrus”, confirmă locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.
Gerul continuă – feriţi-vă de foc!
Nu suntem decât la mijlocul acestei perioade de temperaturi extreme, aşa că nu neglijaţi importanţa dată surselor de căldură şi asigurării acestora.
În cazul persoanelor care se încălzesc cu gaze de la aragaz, purtătorul de cuvânt al ISU avertizează: „Pe ţevi sunt şi goluri de aer, putând astfel exista pericolul întreruperii furnizării gazului şi apoi declanşarea unei explozii”.