ALERTĂ. Pesta porcină africană a ajuns la Tulucești

ALERTĂ. Pesta porcină africană a ajuns la Tulucești

Al 38-lea focar
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
1 comentariu

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul nostru, într-o gospodărie situată la marginea comunei Tulucești. După primirea buletinelor de analiză, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit pentru a aproba Planul de măsuri. Astfel, s-a decis astfel uciderea preventivă a celor 13 suine din gospodărie, ecarisarea teritoriului și eliminarea cadavrelor și a tuturor materialelor cu risc din exploatațiile suspecte. "S-a decis și punerea sub supraveghere clinică a suinelor din localitatea Tuluceşti, dar și interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor și altor obiecte susceptibile de a transmite boala", se arată într-un comunicat al Prefecturii Galați.

Totodată, autoritățile au hotărât interzicerea ieșirii animalelor din specia suine din exploatațiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA. Ca de fiecare dată, s-a instituit o zonă de control temporar în jurul exploatației, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar.

Acesta este al 38-lea focar de pestă porcină africană din județul nostru înregistrat anul acesta.

Citit 4798 ori Ultima modificare Duminică, 08 Decembrie 2019 00:17

1 comentariu

  • postat de Romania tara mea Sâmbătă, 07 Decembrie 2019 15:29 89.137.136.*** Link la comentariu
    2
    5

    Virusul e bagat intentionat de cei care au interese ca taranul sa nu mai aiba porc in curte si sa cumparam de la supermarketuri carne fara gust si injectata cu apa si antibiotice. Cum de apar peste tot focare. Si daca apar sa fie sacrificati porcii din gospodaria respectiva care sunt infectati si nu in tot satul sau comuna.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.