M-am născut în 1987. Când “Viața liberă” se înfiinţa, în 1989, aveam doar doi ani. Cu alte cuvinte, nici măcar nu ştiam că exista pe lume.
Dar, ani mai tarziu, destinul meu s-a împletit, direct, cu cel al ziarului “Viaţa liberă”. Ţin minte şi acum, cu drag, ziua de 1 martie 2003. A fost ziua în care am primit un mesaj de la Angela Ribinciuc că primul meu articol fusese publicat în rubrica “Tranzit prin adolescenţă”. În acea zi, începea un capitol frumos din viaţa mea, deseori palpitant, cu bune şi rele - acela de colaborator al “Vieţii libere”. Până în 2007, am avut onoarea de a publica peste 2.000 de articole în ziar.
În 2005, am plecat pentru prima dată din ţară, într-o excursie în străinătate, cu bănuţii strânşi numai din salariul meu lunar de la ziar. Pentru un puşti de 17 ani, venit dintr-o familie modestă, excursia în Rusia, Ungaria, Italia şi Grecia a fost, la momentul respectiv, cea mai mare realizare din viaţă.
Însă timpul meu la ziar a fost marcat de o serie de reuşite pe care doar peste ani, chiar peste decenii, am ajuns să le apreciez cu adevărat.
De exemplu, echipa editorială de la “Viaţa liberă” avea să îmi devină o a doua familie. Nici nu îmi pot imagina cât timp şi, uneori, nervi şi-au consumat (în ordine cronologică) Angela Ribinciuc, Roxana Penciu, Anca Spânu, Katia Nanu şi Elena Parapiru ca să mă formeze ca jurnalist, dar, mai important, ca om de-a lungul celor patru ani pe care i-am petrecut la “Viaţa liberă”.
Îmi amintesc foarte bine cât de încăpăţânat eram în liceu, ca şi acum, ce-i drept. Mă gândesc zâmbind, acum, după 17 ani, cum fiecare doamnă dintre cele menţionate mai sus s-a înroşit la faţă cel puţin o dată, din cauza vreunei tâmpenii pe care o făcusem.
Ceea ce nu avem să apreciez decât mult mai târziu era faptul că fiecare dintre ele încerca la momentul respectiv să mă ajute, de fapt, să devin un om mai decent, mai modest şi mai cumpătat. O misiune destul de grea, având în vedere că, cel mai probabil, mi se urcase faima la cap de când începusem rubrica mondenă “Codrin printre vedete”.
Creierul nostru este setat întotdeauna să-şi amintească lucrurile bune şi să treacă peste cele mai puţin bune. Iar eu nu sunt excepţia de la regulă. Aşa că, pentru mine, trăind acum în America de 14 ani, având cinci afaceri (inclusiv două în domeniul jurnalistic), e uşor să mă gândesc doar la ce a fost mai frumos în timpul petrecut la “Viaţa liberă”.
Iar ceea ce mi se pare mie cel mai frumos este că oamenii pe care i-am întâlnit la ziar au reuşit, împreună, să mă îndrume spre succesul pe care l-am înregistrat - şi de care mă bucur în prezent.
În engleză, există o expresie, “The gift that keeps on giving.” Adică, dacă faci un dar din suflet, darul acela ajunge mai departe. Iar cadoul pe care eu l-am primit de la colegii de la “Viaţa liberă” a fost dorinţa de a avea cu adevărat o viaţă liberă. Libertatea vine în diferite forme. Eu mă simt, cu adevărat, liber. Iar libertatea de care mă bucur (atât financiară, cât şi personală) vine din lecţiile şi ajutorul pe care le-am primit în anii petrecuţi la ziar. Vine din convingerea că libertatea individuală şi cea spirituală pot fi atinse prin muncă. Cu cât munceşti mai mult şi ai mai multe reuşite în viaţă, cu atât vei fi mai liber să-ţi permiţi să faci tot ceea ce îţi doreşti.
Libertatea mea de acum vine din lecţia pe care am învăţat-o că, dacă le eşti loial altora, atât în redacţie, cât şi în viaţă, şi ei îţi vor fi loiali ţie şi te vor ajuta de-a lungul timpului. Vine din realizarea faptului că, dacă te comporţi frumos cu cei din jur, mai ales cu angajaţii tăi, şi ei, şi tu veţi avea o viaţă mult mai împlinită. Libertatea izvorăşte şi din înţelegerea faptului că trebuie să rămâi ferm în convingerile tale şi că trebuie să faci ceea ce crezi că e mai bine, chiar dacă alţii nu vor fi de acord cu deciziile tale.
Sunt sigur că mesajele referitoare la aniversarea celor 30 de ani de “Viaţa liberă” vor fi, în mare parte, focalizate pe faptul că ziarul a împlinit o vârstă onorabilă, în care a reuşit să ţină lumea la curent cu cele mai importante evenimente care au influenţat, când în bine, când în rău, viaţa oraşului.
Dar eu cred că mai există și un alt succes care trebuie menţionat. Este succesul nostru - al oamenilor care s-au perindat prin redacţia ziarului de-a lungul anilor şi care nu mai sunt, decât în spirit, alături de ziar pentru că am ales să mergem pe alte drumuri în viaţă. Şi noi ne datorăm, în mică sau în mare parte, succesul nostru personal vieţii la ziar. Cu bune, cu rele, cu mai multe sau mai puţine realizări, cu toţii am fost marcaţi de ceea ce înseamnă “Viaţa liberă”. Ca instituţie, dar şi ca mod de viaţă.
