Echipamente de protecţie sunt, dar nu de la minister

Echipamente de protecţie sunt, dar nu de la minister

Echipamentele de protecţie sunt distribuite pe fiecare secţie în parte
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

În plină criză, cu zeci de medici din întreaga ţară care au contractat coronavirus de la pacienţi, criza materialelor de protecţie a devenit subiect de controverse. Deşi, inclusiv la Galaţi, există voci care susţin că medicii şi asistentele nu au astfel de materiale, conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" susţine că stocul existent în unitatea medicală ajunge pentru cel puţin o săptămână.

Mai mult, există contracte semnate şi promisiuni ferme că stocul de materiale de protecţie va fi suplimentat. Chiar ieri, la Spitalul Judeţean a ajuns un transport cu măşti de protecţie. "Astăzi avem toate echipamentele necesare şi trebuie să mai primim 56.000 de măşti chirurgicale de la Unifarm, de luni ne tot promit că vin, dar se pare că vor ajunge astăzi sau mâine, mănuşi chirurgicale avem comenzi de 119.286. Avem comenzi certe, avem promisiuni, chiar ieri domnul secretar de stat Arafat ne-a anunţat că au venit avioanele din străinătate cu echipamentele de protecţie, atât pentru spital, cât şi pentru UPU. Ieri, la UPU au fost aduse, de cei de la ISU, 200 de măşti ffp2, 100 de măşti ffp3 şi 50 de combinezoane, urmând să mai primim în cursul zilei de vineri şi alte materiale, tot de la ISU. La dezinfectanţi, avem comenzi de 80.345 de litri şi avem de primit de la Unifarm 20.000 de litri. Alţi furnizori ne-au anunţat deja că ne vor trimite vineri 12.000 de măşti, furnizori locali, pentru că nu ne lăsăm doar în comenzile de la Unifarm", ne-a declarat Alina Dobrea, managerul Spitalului Judeţean Galaţi.

Totodată, Alina Dobrea a explicat că medicii şi asistentele primesc suficiente materiale de protecţie, la fiecare tură, pentru a nu se pune în pericol. "Un cadru medical va avea acces la trei sau patru măşti pe zi, nu schimbăm masca la fiecare pacient deoarece încă nu avem pacienţi confirmaţi. Nu este adevărat că un cadru medical primeşte două măşti şi o pereche de mănuşi pe o gardă, primesc câte trei, patru perechi", a adăugat managerul unităţii medicale.

Din fericire, Ministerul Sănătăţii a început să adauge pe lista spitalelor care au nevoie de dotări şi unităţile medicale din Galaţi. "Consumurile sunt foarte mari. Nu ştiu dacă ştiţi, dar Spitalul Judeţean Galaţi este cel care absoarbe şi cazurile de la Brăila. Ministerul nu ne-a ajutat foarte tare. Până astăzi, nu am avut nimic. Astăzi am primit din partea ministerului ceva măşti, restul au fost prin cofinanţare şi Consiliul Judeţean", ne-a declarat prof. dr. Dorel Firescu.

Citit 499 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Martie 2020 19:25

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro