Pieton mort de beat, doborât cu oglinda

Pieton mort de beat, doborât cu oglinda
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un localnic de 39 de ani din Băleni a făcut cunoştinţă cu asfaltul, după ce s-a aventurat în traversarea străzii fără să se asigure. Aflat într-o avansată stare de ebrietate, omul nu a mai ţinut cont de reguli şi a încercat să traverseze prin spatele unei maşini oprite, fără să se mai uite în stânga şi în dreapta. În acel moment, un şofer de 19 ani, aflat la volanul unei maşini, tocmai depăşea autoturismul staţionat, ocazie cu care l-a acroşat cu oglinda laterală pe pietonul turmentat. Doborît la pământ, bărbatul s-a ales cu leziuni minore, dar problemele cele mai mari avea să le aibă şoferul care l-a acroşat. Tânărul şi-a văzut mai departe de drum, fără să aştepte poliţia. Oamenii legii au constatat că pietonul avea o alcoolemie de 1,05 la mie în aerul expirat, iar cel care l-a accidentat se face pasibil de un dosar penal pentru vătămare coprorală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Citit 1581 ori Ultima modificare Marți, 07 Aprilie 2020 20:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.